Astăzi, când mai avem 13 zile până la integrare, vă spunem o nouă poveste despre românii care au intrat în Europa înaintea României. La prima vedere, Grig şi Monica Şofroni sunt o familie fericită. Lucrează în Spania, câştigă bine, se înţeleg, iar timpul liber şi-l petrec împreună. În fiecare zi sunt însă măcinaţi de dor. Dorul de fiul lor care a rămas acasă. Părinţii ar fi putut să-l ia cu ei, dar nu au vrut, convinşi că în România se face carte.

Primul care a plecat de acasă, a fost Grig. Imediat după Revoluţie a luat drumul Europei. Când s-a născut Andrei, nu era în ţară. Grig a ajuns în Spania în anul 2000. Montează gresie şi faianţă şi câştigă aproape trei mii de euro pe lună: "Eu sunt român, nu vreau să rămân aici, am venit să le iau banii şi să mă duc acasă, nu mi-e ruşine că sunt român. Dacă cineva îmi garantează în românia 800 euro eu mă întorc acasă acum, dau foc la tarhetă si mă ntorc."

Acum patru ani, bistriţeanul a adus-o în Spania şi pe soţia lui. Monica e profesoară de limba germană. În ţară nu câştiga nici 200 de euro. Acum câştigă 500, ca bonă. Lucrează de la opt dimineaţa până la opt seara. Are grijă de o fetiţă din Meco, pe care o creşte la fel ca pe fiul ei.

În timp ce Monica se ocupă de copilul altora, fiul ei este în grija bunicilor. Bunica este cea care îl ascultă la lecţii pe Andrei, în fiecare seară. De la bunici află părinţii cum se descurcă Andrei la şcoală. Şi, ca să ia tot timpul note bune, bunica îi spune băiatului că s-ar putea ca mami şi tati să vină acasă de sărbători.

Andrei vrea să fie profesor de istorie sau agent de turism. Visează să meargă în vacanţă cu părinţii şi şi-a făcut chiar o listă cu locurile pe care ar vrea să le vadă. Îşi doreşte să ajungă în Bucegi, la mânăstiri, la casa memorială a lui Ion Creangă, la Cetatea e Scaun a lui Ştefan cel Mare, şi în Cetatea Neamţului. Cu mama şi tata ar merge oriunde, în România fără frontiere.