"Am luat legătura cu reprezentanţii Air France, care îşi asistă în totalitate pasagerii, având în vedere această grevă declanşată de personalul navigant. Ei mi-au spus că au telefonat deja tuturor pasagerilor care şi-au lăsat datele de contact pentru a-i informa despre aceste anulări de curse", a declarat Iordache.
Traficul aerian a fost perturbat pe principalul aeroport parizian,
Roissy, vineri dimineaţă, când numeroase zboruri au fost anulate, din
cauza grevei piloţilor companiei Air France, care protestează faţă de
creşterea vârstei de pensionare.
"Acest lucru se întâmplă în conformitate cu ce am prevăzut. Aproximativ
40% dintre zborurile de cursă lungă şi aproape 50% dintre cele pe
distanţă scurtă şi medie au fost anulate preventiv, ceea ce ne-a permis
să-i avertizăm pe clienţii noştri", a declarat Michel Eymeriat,
directorul agenţiei Air France de la aeroportul Roissy.
Pasagerii Air France-KLM din întreaga lume vor trebui să se pregătească
pentru patru zile foarte dificile, de vineri până luni, în condiţiile
în care numai vineri au fost anulate 40% dintre zboruri.
Sindicatele protestează împotiva unui amendament la Codul Aviaţiei
Civile şi la bugetul pentru securitatea socială pentru 2009, votat la
1 noiembrie de către deputaţii francezi, care ridică vârsta de
pensionare a piloţilor de la 60 la 65 de ani, începând cu 1 ianuarie
2010.
Pasagerii din Franţa se pot informa despre zborul lor la numărul de
telefon 0800 240 260, iar cei din străinătate la numărul 00 33 1 57 02
10 55.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M