Foto: News In

"CFR Călători a fost avizată astăzi de către căile ferate ungare (MAV) că a încetat greva personalului feroviar care a avut loc în unele regiuni din Ungariei. Circulaţia trenurilor internaţionale de călători pe teritoriul ungar, va reveni la normal în cursul acestei zile", potrivit comunicatului ministerului Transporturilor.

Unele trenuri care circulă pe relaţia România - Ungaria au fost anulate luni, ca urmare a declanşării grevei personalului feroviar din anumite regiuni din Ungaria.

Duminică noaptea, peste o sută de călători români au fost nevoiţi să aştepte timp de mai multe ore un tren cu care să plece din gara din Budapesta spre Bucureşti, tocmai din cauza grevei feroviarilor ungari. Călătorii au fost revoltaţi pentru că nu au primit nicio explicaţie privind motivul întârzierii. Deşi trenul era programat să plece din gara din Budapesta în jurul orei 23.00, românii au putut pleca abia a doua zi la ora 9.00 dmineaţa, când a pornit primul tren spre România.


Luni dimineaţă, sute de trenuri au fost anulate sau au avut întârzieri în Ungaria, din cauza unei greve organizate la apelul principalului sindicat al feroviarilor, care cere din februarie mărirea salariilor.