Sindicatele britanice din transporturi au intrat într-o grevă de 24 de ore. Mişcarea de protest vine la scurt timp după ce traficul pe o parte din aeroporturile britanice a fost paralizat de ceaţă.

Sindicaliştii au precizat că 550 de conductori sunt în grevă timp de 24 de ore. Oamenii cer salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă.

Negocierile dintre angajaţii din transporturi şi reprezentanţii Guvernului au eşuat săptămâna trecută.

Sindicaliştii au anunţat că vor protesta din nou, timp de 24 de ore, pe 31 decembrie.