Patru mii de funcţionari publici clujeni au fost în grevă de avertisment / FOTO: mediafaxfoto.ro

Sute de clujeni au fost luaţi prin surprindere de greva de avertisment a funcţionarilor publici. Principalele revendicări ale sindicaliştilor clujeni sunt păstrarea locurilor de muncă şi a veniturilor salariale la nivelul lunii decembrie.

O altă nemulţumire a sindicaliştilor este legată de faptul că guvernul vrea să reducă nivelul cheltuielilor cu personalul şi nu i-a consultat cu privire la criteriile după care vor face disponibilizări.

La grevă au participat 2.200 de funcţonari de la primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Județean Cluj, precum şi angajaţi ai Muzeului de Artă şi ai Direcţiei de Asistenţă Socială. La nivelul judeţului Cluj, numărul greviştilor s-a ridicat la 4.000.

Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie a declarat că în cazul în care după acestă formă de protest guvernanţii nu se vor îndura şi nu vor invita reprezentanţii sindicatelor la negocieri şi dezbateri aceştia vor picheta Ministerul Muncii şi Administraţiei în data de 9 februarie, iar în 12 februarie se va intra în grevă generală.