Grecia se bazează pe minerit pentru a scăpa de faliment

Investiţiile private în exploatările miniere sunt văzute ca o modalitate de dezvoltare economică, iar modelul Finlandei este foarte relevant pentru ce se întâmplă în UE. Pe de altă parte, în al doisprezecelea ceas, Grecia îşi revizuieşte atitudinea faţă de industrie şi se apucă din nou de minerit, ca singura soluţie de a scăpa de colaps, scrie sfin.ro.

Majoritatea proiectelor mi­niere din economiile dez­voltate ale lumii sunt in­vestiţii private, iar aceas­tă caracteristică are la bază câteva motive bine întemeiate. În primul rând, în economiile de piaţă, statul îşi păstrează un rol de reglemen­ta­re, şi nu de actor principal. În al doi­lea rând, o investiţie într-un proiect mi­nier presupune un element in­controlabil - evoluţia pe termen lung a preţurilor pentru materiile prime. Ast­fel, un investitor privat îşi poate permite să-şi rişte banii, în timp ce sta­tul nu-şi permite să rişte banii con­tribuabililor. În cazul unor pro­iec­te de amploare, apare şi pro­ble­ma lipsei de lichidităţi, astfel în­cât statul nu poate investi într-o ex­plo­a­tare chiar dacă ar dori acest lu­cru. În general, aceste proiecte sunt considerate parteneriate de tip pu­blic-privat, pentru că resursa apar­ţi­ne statului, care încasează redeven­ţe. De asemenea, statele se concen­trea­­ză pe mo­dalităţile în care ar pu­tea să fructifi­ce la maximum acest par­te­neriat, prin obţinerea de bene­fi­cii în infrastructură, cercetare, edu­­caţie, ocuparea forţei de muncă, pa­trimoniu sau îmbunătăţirea balan­ţei comerciale.

Finlanda - mediu şi industrie, månă în månă
Finlanda, una dintre cele mai competitive economii ale UE, are un sector minier foarte dezvoltat. Mo­de­lul finlandez de dezvoltare a acestei industrii se bazează pe eficienţa eco­no­mică şi pe protecţia mediului. În afară de potenţialul de exploa­ta­re, Finlanda mai are ca avantaje dis­po­ni­bilitatea datelor geologice, o in­frastructură bună, forţă de muncă pre­­gătită, un grad redus de risc so­cial şi politic, legislaţie stabilă, sprijin gu­vernamental pentru industria mi­ni­e­ră şi o atitudine pozitivă a lo­calnici­lor faţă de minerit. Pentru câ­teva dintre aceste elemente, acţiu­nea sta­tului este obligatorie, fiind par­te a angajamentului pentru atra­gerea in­vestitorilor privaţi într-un partene­riat. În septembrie 2008, odată cu pri­mele semne ale recesiunii din Europa, guvernul finlandez a luat de­cizia de a sprijini industria mi­nie­ră, prin ajutoare directe. Con­di­ţiile sunt ca proiectul să aibă o am­ploare şi o durată care să genereze un im­pact semnificativ asupra eco­nomiei la nivel regional şi naţional. Concret, statul finlandez poate acorda ajutor prin finanţarea totală sau parţială a unor elemente de infrastructură necesare pentru noile ex­ploatări - re­ţele electrice, apă, cana­li­zare, căi fe­rate, şosele sau porturi - sau prin for­marea sau specializarea personalului în instituţii publice.

Grecia vede scăparea în minerit aurifer
Mai nou, Grecia - cu mare înt­âr­ziere - pare să fi descoperit importanţa mineritului pentru foarte ne­cesara stabilitate economică, fiind pe cale să devină unul dintre cei mai mari producători de aur din Eu­­ropa. Guvernul a acordat Euro­pean Gold­fields autorizaţia finală pentru a construi două mine de aur de di­men­siuni mari în nordul Gre­ciei, iar compania a obţinut o fi­nan­ţare to­­ta­lă de 750 de milioane de do­lari de pe piaţa internaţională. Com­­pa­nia de­pusese cererea de au­torizare în 2006, iar amânările au fost puse pe seama in­certitudinilor po­litice şi econo­mice prin care a trecut Grecia. În schimb, acordul de mediu pentru cele două mine a fost dat în mai pu­ţin de un an, documentaţia fiind de­pusă în august 2010, când Grecia era deja în atenţia pieţelor interna­ţio­nale din cauza datoriei nesustena­bile. European Goldfields va investi în total 1,3 mi­li­arde de euro în pe­rioada de ex­ploa­tare a celor două mine, Olym­pias şi Skouries, iar ac­tivitatea economică generată va oferi noi surse de impozite pentru bugetul Greciei. În treacăt fie spus, spre comparaţie, mult disputatul proiect de la Roşia Montană încearcă din 2004 să ob­ţină avizele pentru în­ce­perea unei ex­­ploatări de aur care ar transforma România în cel mai ma­re producător european.

Martyn Konig, preşedintele exe­cutiv al European Goldfields, a afirmat recent că Giorgios Papacon­stan­tinou, actualul ministru al me­diului din Grecia, a avut un rol ma­jor în eli­berarea avizului final pentru cele do­uă mine. „Noul ministru înţelege acest domeniu atât din punctul de ve­dere al creşterii eco­no­mice şi al creării de locuri de muncă, cât şi din punctul de vedere al mediului”, a declarat Konig, citat de „Financial Ti­mes”. European Gold­fields se aş­teaptă să extragă 350.000 de uncii de aur din 2015, când se va lucra la ca­pa­citate ma­xi­mă. Perioada de ex­ploa­tare estimată este de 25 de ani.