Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Grecia primeşte marţi prima tranşă din ajutorul dat de UE şi FMI

Grecia va primi marţi o primă tranşă din ajutorul financiar promis de ţările din zona euro şi FMI. Este vorba de 20 miliarde de euro. Bani vor fi folosiţi, cu prioritate, pentru achitarea unei emisiuni de eurobonduri de 8,5 miliarde de euro ce va ajunge miercuri la scadenţă.

În Grecia sunt greve şi conflicte sociale, dar pe hârtie, economia dă semne de stabilizare.
În Grecia sunt greve şi conflicte sociale, dar pe hârtie, economia dă semne de stabilizare. / FOTO: www.money.ro

Momentul este considerat unul cheie pentru Grecia. Dacă ţările europene şi FMI nu ar fi trimis banii, Atena ar fi putut intra, oficial, în incapacitate de plată.

"Prima tranşă din programul de asistenţă financiară pentru Grecia va fi transferată astăzi, iar FMI va face acelaşi lucru în paralel. Este vorba de 20 de miliarde de euro, din care 14,5 miliarde euro de la state din zona euro şi 5,5 miliarde euro de la FMI", a declarat Olli Rehn, comisar european pentru Economie şi Afaceri Monetare.

Ţările din zona euro şi FMI au încheiat cu Grecia un acord de asistenţă de 110 miliarde de euro. Fondul va contribui cu 30 miliarde, iar statele din zona euro cu 80 miliarde de euro. Dincolo de primul pas concret făcut pentru ajutorarea Greciei, miniştrii de finanţe din zona euro au salutat măsurile de austeritate anunţate de Spania şi Portugalia.

"Considerăm că măsurile luate de guvernele Spaniei şi Portugaliei sunt curajoase şi demonstrează o traiectorie de ajustare care este satisfăcătoare. Aceste două ţări îşi accelerează măsurile de consolidare fiscală prevăzute în programele de stabilitate", a declarat Jean Claude Juncker, preşedintele Eurozone.

Ţările din zona euro şi FMI au pus la punct săptămâna trecută un plan de asistenţă de 750 de miliarde de euro pentru ţările care au nevoie de sprijin financiar. În prim-plan se află Spania, Portugalia şi Irlanda, state care se confruntă cu deficite bugetare uriaşe. Miniştrii de finanţe din zona euro se vor întâlni, din nou, vineri, pentru a definitiva detaliile tehnice ale mecanismului de stabilizare financiară.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro