Controversele în jurul unuia dintre subiectele de pe agenda summitului NATO se înteţesc chiar înainte de debutul discuţiilor oficiale. Grecia a avertizat din nou Macedonia, aspirantă la calitatea de membru NATO, cu blocarea aderării dacă denumirea oficială a ţării nu va fi schimbată.
Ministrul elen de Externe a declarat luni seara că Grecia îşi va folosi folosi dreptul de veto, în cazul în care nu se ajunge rapid la o soluţie. "Am afirmat asta în mod repetat: Nicio soluţie înseamnă nicio invitaţie de aderare la NATO", a spus Dora Bakoyannis, şefa diplomaţiei elene.
Disputa dintre cele două state a început imediat după destrămarea Iugoslaviei, în 1991. Grecia a refuzat să recunoască independenţa Macedoniei sub acest nume, de teamă că statul vecin ar putea revendica provincia greacă cu aceeaşi denumire. Atitudinea ostilă a Greciei a stârnit numeroase proteste la Skopje. Manifestanţii au înlocuit chiar crucea de pe drapelul grecesc cu o svastică. Primirea unui nou membru în sânul Alianţei se face prin unanimitate de voturi.
Grecia ameninţă că va bloca aderarea Macedoniei la NATO
PUBLICAT
Marţi, 1 Aprilie 2008 03:14
ACTUALIZAT
Marţi, 1 Aprilie 2008 03:14
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M