Poliţiştii români de la frontiera de Est vor avea o sarcină mai mult decât dificilă: ei vor face de pază la graniţa Uniunii Europene.

Întinsă pe o lungime de 750 de kilometri, frontiera este şi unul dintre cele mai sensibile puncte ale Europei. În ultimul an, s-au organizat concursuri pentru angajarea de noi poliţişti, iar gradul de acoperire al personalului este acum de 95%.

La ultima vizită, premierul României s-a declarat satisfăcut de ceea ce a găsit la frontiera de est.

După aderarea noastră la Uniunea Europeană graniţa acesteia se va muta la frontierele noastre, în special la est. Prin urmare, securizarea acestora este una dintre condiţiile de aderare.

Nu e un secret pentru nimeni că prin partea de est pătrunde majoritatea emigranţilor spre restul Europei şi se face şi traficul de droguri şi carne vie. Pentru noi, acest capitol este delicat în special din cauza relaţiei cu Republica Moldova.

Dar securizarea frontierelor a fost şi motivul unui scandal politic. Contractul cu firma EADS a trebuit renegociat, deoarece actuala putere a descoperit că unele porţiuni de graniţă, în special spre Ucraina, rămâneau descoperite, în timp ce pentru altele erau prevăzute fonduri europene.

În luna august 2004, guvernul PSD, condus de premierul Adrian Năstase şi concernul EADS au încheiat un contract în baza căruia grupul european de aeronautică şi apărare va furniza României echipamente şi sisteme de supraveghere şi de securizare a frontierei de stat.

Valoarea contractului încheiat atunci şi finanţat de la bugetul de stat era de 650 de milioane de euro, cu opţiune de subcontractare de încă 350 de milioane de euro. În februarie 2005, noul Guvern, condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că termenii contractului vor fi renegociaţi, pentru a se evita suprapunerile anumitor prevederi contractuale cu cele convenite prin programele Phare.

La sfârşitul lunii mai 2005, ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, a anunţat că EADS a acceptat propunerile părţii române de modificare a contractului, în sensul eliminării acestor prevederi.


Pe 28 octombrie 2005, preşedintele Traian Băsescu, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei franceze Les Echos, că renegocierea contractul cu EADS a dus la o reducere de 400 milioane de euro din factura stabilită iniţial.