Garda Financiară va trece în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Transferul a fost aprobat, ieri, prin hotărâre de Guvern.

Executivul a mai decis ca atribuţiile de coordonare ale comisariatelor regionale ale Gărzii Financiare să fie limitate strict la probleme de administraţie. Astfel, comisariatele locale vor avea o mai mare independenţă pentru coordonarea şi organizarea acţiunilor de control.

Prin hotărâre, Garda Financiară va primi în plus 197 de autoturisme, trei microbuze de transport persoane şi două ambarcaţiuni fluviale.