Şi-au pregătit cămara pentru iarnă, însă rafturile pentru murături şi compoturi vor rămâne goale anul acesta. Cele mai multe gospodine nu mai prepară conserve deoarece fructele şi legumele sunt foarte scumpe. Din cauza secetei de anul acesta, preţurile fructelor şi legumelor s-au dublat faţă de 2006. Comercianţii spun că şi conservele din magazin s-au scumpit deja cu 15%, şi anunţă noi majorări de preţuri din toamnă.
Dar nici preţul conservelor din comerţ nu este pentru toate buzunarele. Un borcan de 650 de grame cu castraveţi în oţet costă 4 lei şi 50 de bani, unul cu gogoşari aproximativ 6 lei iar unul cu varză roşie 4 lei. Patronatele din industria alimentară anunţă scumpiri începând de luna viitoare.
"Conservele de legume se vor scumpi cu 40% pentru că producţia e foarte slabă", a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.
Producţia slabă a fost compensată prin importuri. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în lunile de vară, importatorii au adus de două ori mai multe fructe şi legume în România decât anul trecut.
Gospodinele nu mai pregătesc conserve pentru iarnă
PUBLICAT
Vineri, 17 August 2007 10:27
ACTUALIZAT
Vineri, 17 August 2007 10:27
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M