Google a recunoscut în sfârşit existenţa laboratorului X , despre care a vorbit în premieră ziarul "New York Times", la mijlocul lunii noiembrie.
Majoritatea angajaţilor Google n-au ştiut până atunci de existenţa laboratorului, despre care jurnaliştii americani susţin că ar fi localizat în sediul central din Mountain View, California.
Laboratorul X este dedicat celor mai îndrăzneţe şi avangardiste proiecte ale companiei. "Posibilităţile sunt extraordinare, iar sumele investite sunt mici în comparaţie cu cele pe care le alocăm activităţilor noastre de bază", au declarat reprezentanţii companiei Google, care n-au oferit însă detalii despre proiectele la care se lucrează.
Presa a schiţat totuşi câteva dintre ele, printre care lifturile spaţiale şi frigidere conectate la internet, care ar putea comanda automat produse atunci când se golesc.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M