Cap de serie numărul 7, Serena Williams, câştigătoarea de anul trecut a Wimbledonului, părăseşte competiţia. Fostă lideră a clasamentului mondial, cea mai mică dintre surorile Williams a fost eliminată în optimi de franţuzoaica Marion Bartoli, favorita numărul 9 a turneului.
Bartoli, neînvinsă pe iarbă în acest sezon, s-a impus în două seturi în faţa Serenei, scor 6-3, 7-6 (8/6), iar în sferturi o va întâlni pe Sabile Lisicki, din Germania.
Pentru Serena Williams, Wimbledonul a fost al doilea turneu la care a participat, după o absenţă de aproape un an, cauzată de mai multe probleme medicale. Chiar şi aşa, Marion Bartoli spune că nu a avut deloc o misiune uşoară în faţa americancei, care în turul doi al competiţiei trecuse de românca Simona Halep. "Este cea mai frumoasă victorie a mea. Este un vis devenit realitate. Deşi Serena nu a mai jucat de un an, este în continuare una dintre cele mai mari campioane", a spus Bartoli, la finalul întâlnirii.
Goodbye, Wimbledon! Serena Williams, eliminată în optimi de Marion Bartoli
Doar până în optimi a ajuns Serena Williams la Wimbledon, unde anul trecut îşi adjudecase trofeul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M