Campioana Rusiei, Rubin Kazan, a încasat în ultima etapă unul dintre cele mai stupide goluri din existenţa sa. Milan Jovanovic, fost fundaş la Unirea Urziceni a executat-o de la peste 70 de metri.
De-a lungul carierei sale, muntenegreanul Milan Jovanovic nu s-a întâlnit de prea multe ori cu golul. În cele trei sezoane petrecute în România el a marcat doar de trei ori, dar iată că în campionatul Rusiei a găsit drumul spre poarta adversă în doar două săptămâni.
El a debutat pentru Spartak Nalcik pe data de 14 august şi a înscris la al treilea joc pentru echipa din Caucaz. Este probabil golul vieţii pentru muntenegrean, care s-a arătat el însuşi uimit de propria execuţie. Scorul partidei a rămas 1-1, iar golul marcat de Jovanovic ar putea să aducă la Rubin Kazan titularizarea lui Arlauskis, recent transferat de la Urziceni.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M