Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Goian, ruptură de ligamente! Un an în afara terenului!

Lucian Goian a fost ghinionistul partidei cu CFR-ul, din manşa tur a semifinalelor Cupei României. Fundaşul dinamovist a deschis scorul pentru echipa sa, dar 20 de minute mai târziu a fost accidentat şi scos din joc de propriul portar, Dolha. Verdictul medicilor a fost dur: ruptură de ligamente şi un an în afara terenului!

Dolha l-a rupt pe Goian, în meciul cu CFR
Dolha l-a rupt pe Goian, în meciul cu CFR / FOTO: PROSPORT

"Goian, din păcate, e scos din circuit până în primăvara anului viitor. Are ruptură de ligamente încrucişate. Diabate are şi el genunchiul tumefiat, e o lovitură, să vedem astăzi ce spune doctorul. Niculescu e şi el cu umărul în pioneze, Scarlatache e suspendat, Kone la fel, Niculae e accidentat, Alexe accidentat... Sunt vreo opt inşi pe care nu pot conta. Abia mai respirăm", a declarat Ţălnar, antrenorul lui Dinamo, vorbind despre următoarea partidă din campionat, cea cu Unirea Urziceni.

Lucian Goian a respins un balon centrat pentru Kone, în minutul 30 al meciului cu CFR, însă a fost lovit la acea fază de Dolha, goalkeeper-ul dinamovist care a încercat şi el să degajeze mingea. După două minute în care a primit îngrijiri medicale pe gazon, fundaşul, care deschisese scorul pentru Dinamo în minutul 10, a fost înlocuit de spaniolul Molinero. Manşa tur a semifinalei Cupei României dintre Dinamo şi CFR s-a încheiat la egalitate, 1-1, după ce Kone a reuşit egalarea pentru clujeni.

A fost a doua accidentare serioasă pe care un portar i-o provoacă unui jucător în ultima vreme, în România, după ce zilele trecute goalkeeper-ul Iaşiului, Brăneţ, i-a provocat o accidentare asemănătoare lui Florin Costea, atacantul Universităţii.

Partida Unirea Urziceni - Dinamo Bucureşti, din cadrul etapei a 24-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.00.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro