Cercetătorii au încercat să recreeze imaginea în sepia a unui bărbat pe o pânză şi au descoperit că proprietăţile fizice şi chimice ar fi fost imposibil de obţinut într-un laborator.
Într-un final giulgiul a putut fi reprodus folosind raze puternice de lumină create de lasere cu ultraviolete, dar acestea nu existau în secolele al XIII lea sau al XIV lea, atunci când o datare cu carbon realizată în 1988 susţinea că a fost creat. Ca un argument în plus, concluzia cercetătorilor susţine că imaginea a fost creată de o formă de energie electromagnetică, lucru recunoscut şi de cercetătorii americani care au concluzionat într-un studiu realizat între 1978-1981 că "nicio substanţă chimică sau metodă fizică pe care să le cunoaştem nu ar fi putut produce imaginea".
Studiul italian, dat publicităţii cu doar câteva zile înainte de Crăciun, vine ca un cadou pentru credincioşi, în timp ce pe sceptici argumentele nu îi vor convinge, probabil.
Descoperire incredibilă pentru creştini: Giulgiul lui Iisus din Torino nu e fals
PUBLICAT
Miercuri, 21 Decembrie 2011 09:48
ACTUALIZAT
Miercuri, 21 Decembrie 2011 15:08
SURSA
REALITATEA.NET
Un studiu italian a ajuns la concluzia că giulgiul din Torino nu poate fi decât real şi nu ar fi putut fi contrafăcut în Evul Mediu, pentru că nu existau mijloacele tehnologice pentru a face asta, scrie The Telegraph.
Chipul de pe Giulgiul din Torino despre care se crede că ar aparţine lui Iisus








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M