Mai mult de nouă meciuri fără gol marcat a fost palmaresul negativ pe care Gilardino l-a bifat recent în tricoul Fiorentinei. Atacantul care făcea un duo letal cu Mutu la gruparea din Florenţa a intrat într-un veritabil con de umbră spre finalul sezonului trecut şi la începutul acestui an, când nu a reuşit în niciun chip să perforeze porţile adversarilor din campionat sau din celelalte competiţii în care este angrenată Fiorentina. Coşmarul pentru Gilardino s-a încheiat duminică, când a marcat golul victoriei Fiorentinei în partida de pe Artemio Franchi cu Livorno, scor 2-1.
În ciuda faptului că nu a marcat niciun gol în mai mult de nouă meciuri, Gilardino e al doilea în topul celor mai prolifici fotbalişti care activează în campionatul italian. Cu 18 reuşite, din care 10 Serie A, patru în Liga Campionilor şi patru la naţionala Italiei, Gila e pe poziţia secundă, cu trei goluri mai puţin decât liderul Totti. Căpitanul Romei conduce topul, cu 10 reuşite în campionat şi 11 în Liga Europa. Pe trei e golgheterul lui Udinese, Di Natale, cu 17 goluri, toate în Serie A.
Mutu ocupă locurile 9-14, alături de alţi cinci jucători din Serie A, Barreto (Bari), Hamsik (Napoli), Matri (Cagliari), Miccoli (Palermo) şi Pato (Milan), toţi cu câte 11 goluri.
Internaţionalul român al Fiorentinei are patru goluri în Serie A, trei în Liga Campionilor şi patru în Cupa Italiei. În acest moment, Mutu e suspendat temporar după ce a fost descoperit pozitiv la două controale antidoping. Românul va fi audiat săptămâna viitoare de procurorul antidoping al CONI şi, potrivit presei italiene, ar putea afla decizia privind o eventuală suspendare a sa pe 20 martie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M