Becali spune că doreşte ca pe viitor, prin sport, să îmbunătăţească imaginea României: "Succesul de joi seară a fost şi al lui Victor Piţurcă, dar vorbim acum de meritul lui Ilie Dumitrescu, pentru că el a fost pe bancă, cu el a câştigat echipa. Încerc ca, prin sport, să fac pe viitor imagine României să vadă străinii o altă imagine a României şi a românilor".
Pentru asta finanţatorul Stelei este gata să facă pace şi cu suporterii. "E un pas spre pace faptul că nu am mai jignit, nu am mai înjurat şi faptul că majoritatea au venit şi m-au aplaudat după meci", spune Becali care adaugă că "Au fost aseară 20.000 de spectatori care după meci erau în faţa tribunei oficiale şi mă aplaudau şi pe mine ca un fel de respect pentru că nu e puţin lucru ca pe perioada asta de criză să investeşti patru-cinci milioane de euro. Mi-am dat seama că am greşit, recunosc greşeala, nu trebuia să critic jucătorii, să îi jignesc. Trebuia să îi las în pace, să nu le răspund. Nici acum nu le răspund la instigarea de aseară, epntru că, într-un fel, au strigat în galerie lucruri care m-au deranjat, dar nu le răspund în niciun fel, le spun Haideţi să veniţi să sprijiniţi echipa şi accept totul!".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M