"Am fost scârbit când am văzut că mii de români au ieşit în stradă ca să-i ia apărarea unui arab împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Chiar dacă ar fi greşit Băsescu, n-ai voie să-i iei apărarea unui arab! M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de romanii care au ieşit în stradă! Arafat să se ducă la el în ţară, la arabi, acolo! Cum să ţin cu un arab împotriva preşedintelui ţării mele? Să nu mai pună ministru arab în viaţa lor!", a spus Gigi Becali la GSP TV.
Finanţatorul stelist a precizat că va oferi informaţii celor de la Jandarmerie despre protestatarii violenţi, deoarece aceştia l-ar fi injurat şi pe el când Steaua juca în Ghencea.
"Ce proteste, 500 de inşi? Sunt manipulări, sunt oameni din galeria Stelei care mă înjurau pe mine la Peluza Sud. Sunt manevre făcute de PSD. Cei care mă contestau pe mine s-au dus acum la protest. O să mă duc la Jandarmerie să le spun cine sunt!", a mai spus Gigi Becali.
Peste 1.000 de oameni au prostestat, vineri şi sâmbăta seara, în centrul Capitalei, având ca pretext conflictul pe marginea Legii Sănătăţii şi demisia lui Raed Arafat. Medicul care a înfiinţat SMURD are cetăţenie romînă, dar s-a născut la Damasc, în Siria, din părinţi palestinieni.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M