Mirel Rădoi nu stă pe roze în Arabia Saudită. Fostul căpitan al Stelei are tot mai multe probleme şi este foarte aproape de o despărţire de Al Hilal, fapt confirmat şi de naşul său, Gigi Becali.
Finanţatorul Stelei a afirmat că Rădoi este aşteptat în Ghencea în iarnă. "Rădoi va reveni la Steaua în iarnă. Am vorbit cu el şi asta mi-a promis. Depinde mult şi dacă vine Olăroiu la Al Hilal", a spus Becali, la GSP TV, potrivit www.prosport.ro.
Managerul general Mihai Stoica a fost mai reţinut în privinţa unei posibile reveniri a lui Rădoi la Steaua: "Îl aşteptăm pe Rădoi în orice moment. El are uşa deschisă, dar sunt probleme delicate cu contractul lui şi nu îmi place să vorbesc aiurea".
Recent, Rădoi a fost suspendat cinci etape pentru că a lovit un adversar fără minge în timpul unui meci, dar a fost graţiat chiar de regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul-Aziz, care a anulat toate suspendările din lumea sportului.
Fostul internaţional român are din nou probleme acum, în urma unei declaraţii cu tentă homofobă. După ce a sugerat că un adversar ar putea fi homosexual, Rădoi, suspendat două etape de federaţie în urma acestui incident, riscă să ajungă chiar la închisoare, după ce fotbalistul jignit l-a acţionat în instanţă.
Gigi Becali: Rădoi va reveni la Steaua în iarnă
PUBLICAT
Miercuri, 16 Martie 2011 08:24
ACTUALIZAT
Miercuri, 16 Martie 2011 08:29
SURSA
REALITATEA.NET
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, îl aşteaptă înapoi în Ghencea pe finul său, Mirel Rădoi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M