Foto: NewsIn
Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat la finalul meciului cu FC Sevilla, scor 0-2, că nu este supărat că echipa sa a fost eliminată din Liga Campionilor, consolându-se cu gândul că, spre deosebire de adversarii din Liga I, va mai asculta de două ori imnul celei mai puternice competiţii.

"Nu sunt supărat, de ce să fiu? Eu mai ascult de două ori imnul Ligii Campionilor, în timp ce adversarii mei din campionat nu îl ascultă. Asta este! Dacă nu ne calificăm, ne mai rămân aceste două meciuri. Dacă terminăm pe locul patru şi nu mergem în Cupa UEFA, asta e!", a spus Becali care a menţionat că "Emeghara a jucat mai bine în seara asta", în timp ce "Dică a mai mişcat ceva".

Fostul antrenor al Stelei, Cosmin Olăroiu, care a asistat la jocul cu Sevilla din loja lui Gigi Becali, a spus că regretă că nu le-a purtat noroc roş-albaştrilor: "Am venit aici să susţin pe Steaua. Din păcate, nu le-am purtat noroc. Acum sunt alţii care se ocupă de această echipă. Nu pot eu să comentez".

Steaua a pierdut miercuri orice şansă de a continua în Liga Campionilor, după ce a pierdut cel de-al patrulea meci din Grupa H, scor 0-2 cu FC Sevilla, şi mai păstrează şanse teoretice pentru a continua în Cupa UEFA.

Cu două etape înainte de final, Steaua se află pe ultimul loc în Grupa H, cu 0 puncte, având cu 9 puncte mai puţin decât echipa de pe locul 2, care asigură calificarea în optimile Ligii Campionilor, şi patru mai puţin decât ocupanta locului trei, Slavia, poziţie calificantă în Cupa UEFA.

Următoarea etapă din Grupa H a Ligii Campionilor se va disputa la 27 noiembrie şi programează meciurile Steaua-Slavia Praga şi Sevilla-Arsenal. Ultima etapă programează jocurile Arsenal-Steaua şi Slavia-Sevilla.