Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Gigi Becali: Ilie Stan e depăşit, dar nu-l pot schimba acum

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, i-a criticat pe fotbaliştii stelişti după meciul cu Politehnica Timişoara, scor 0-2, spunând că "au intrat pe teren ca nişte vedete" şi a precizat că este posibil ca tehnicianul Ilie Stan "să fie depăşit", dar nu îl poate schimba după doar 3-4 meciuri.

Ilie Stan, ca şi demis
Ilie Stan, ca şi demis / FOTO: www.steauafc.com

"Ce să mai zic eu acum, s-a văzut totul în joc. Eu nu ştiu ce să mai zic. Tibi Bălan cică e mare fotbalist. L-am mai luat şi pe Rusescu. Eu nu-l ştiam, dar m-am luat după Cârţu şi după MM. Problema e de atitudine. Au intrat pe teren ca nişte vedete. Nu pasăm, nu jucăm nimic. Jucăm după ureche. Dacă nu joacă nimic, ce să fac. L-a băgat pe Mustaţă fundaş dreapta. Ăla e jucător de echipa a doua... Cum să nu aibă pe cine să bage? E posibil ca Ilie Stan să fie depăşit, dar nu pot să-l schimb acum după 3-4 meciuri", a declarat Gigi Becali la gsptv, informează prosport.ro.

Deţinătoarea Cupei României, Steaua Bucureşti, a fost eliminată în optimile competiţiei, fiind învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia Politehnica Timişoara (Liga a II-a), care a acces astfel în sferturile de finală.

"Umilinţa a fost cu atât mai mare cu cât ne-a eliminat o echipă din liga a doua, n-am reuşit să ne impunem. Îmi pare rău de Timişoara că a ajuns în situaţia aceasta, dar se vede că îşi păstrează acel spirit pentru care e cunoscută", a spus Stan la conferinţa de presă de după meci.

Tehnicianul a adăugat că nu se teme pentru postul său. "Nu mă tem pentru postul meu, încercăm să câştigăm următoarele meciuri în campionat, să ne apropiem de primul loc. În iarnă se va trage linie şi domnul Becali va decide ce strategie va aborda pentru returul campionatului", a spus Stan.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro