Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Gigi Becali discută cu Victor Piţurcă. Revine "Satana" la Steaua?

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a ajuns la sediul Stelei din Aleea Alexandru însoţit de vărul finanţatorului "roş-albaştrilor", fostul impresar Ioan Becali.

Gigi Becali încearcă să-l convingă pe Piţurcă să revină în Ghencea
Gigi Becali încearcă să-l convingă pe Piţurcă să revină în Ghencea

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, s-a întâlnit, vineri, la imobilul din Aleea Alexandru, cu tehnicianul Victor Piţurcă. Întâlnirea celor doi duce cu gândul la o posibilă revenire a fostului selecţioner pe banca tehnică a echipei din Ghencea, însă Becali a refuzat să ofere amănunte privind acest aspect.

"Piţurcă este prietenul meu, a venit să bea o cafea. Steaua are antrenor şi nu vorbesc cu Piţurcă despre asta. Nu se ştie dacă pleacă Stoichiţă", a spus Becali.

"Voi da 1 milion de euro antrenorului care ia campionatul cu Steaua, iar salariul va fi de 300.000 de euro", a dezvăluit, totuşi, Becali.

Întrebat dacă are de gând să invite la cafea şi alţi potenţiali viitori antrenori ai Stelei, Gigi Becali a spus: "Depinde, pentru că sunt unii oameni foarte orgolioşi. Dacă bei cafeaua cu ei şi mai bei încă o cafea cu alţii, nu mai vin la a doua".

Deşi spune că nu a discutat absolut nimic despre Steaua cu Gigi Becali, Victor Piţircă a spus că din "vară e posibil orice"

"Nu am discutat absolut nimic despre Steaua. Este posibil orice din vară. Se va afla la momentul potrivit. Deocamdată nu se poate vorbi nimic de Steaua", a declarat Piţurcă la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu Becali la reşedinţa acestuia din Aleea Alexandru.

Victor Piţurcă este unul dintre cei patru antrneori pe care Gigi Becali i-a nominalizat ca posibili înlocuitori ai lui Mihai Stoichiţă, al cărui contract expiră la finalul sezonului. Pe lista lui Becali se mai aflau Ionuţ Badea, Mircea Rednic şi Gheorghe Hagi.

Poreclit "Satana", Victor Piţurcă este liber de contract după ce în urmă cu un an a încheiat colaborarea cu echipa naţională a României. Piţurcă, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în urmă cu exact 24 de ani, a mai pregătit formaţia "roş-albastră" în perioada ianuarie 2001 - iulie 2004. El a demisionat atunci cu câteva zile înainte de începerea sezonului 2004/2005, din cauza unui conflict cu Gigi Becali.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro