Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a fost suspendat, vineri, de Comisia de Disciplină a FRF, pentru o perioadă de 18 luni şi, totodată, a primit o amendă în valoare de 13.500 de lei, în urma declaraţiilor făcute la finalul partidei Dinamo-Steaua (1-0), din etapa a 8-a a Ligii I.
Becali l-a acuzat pe centralul Sorin Corpodean că este "un şpăgar nenorocit", iar pe asistentul Miklos Nagy, că a greşit intenţionat, pentru a favoriza pe CFR Cluj.
De asemenea, oficialii lui CFR au depus memoriu împotriva lui Becali, după ce acesta a făcut declaraţii xenofobe, la adresa lor, la finalul aceleiaşi partide: "Să câştige CFR Cluj campionatul, să ne facem de râsul lumii, ca să ne fure ungurii la noi în ţară, să fim de râs. Aşa ne trebuie. CFR e o echipă de unguri".
Comisia de Disciplină a FRF a mai decis, joi, să nu îl suspende pe antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, pentru că a fost trimis în tribună la meciul cu CFR Cluj (3-1), din etapa a 13-a a Ligii I.
Antrenorul secund al giuleştenilor, Marian Rada, trimis în tribună la meciul Oţelul-Rapid (0-7), de centralul Sorin Corpodean, a primit avertisment şi a fost amendat cu 2.000 de lei.
Credeţi că decizia FRF este corectă? Aşteptăm opiniile voastre.
GIGI BECALI a primit 18 luni de suspendare!
PUBLICAT
Joi, 9 Noiembrie 2006 16:30
ACTUALIZAT
Joi, 9 Noiembrie 2006 16:30
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M