Ca urmare a acestei majorări, pentru un apartament cu două camere locuit de trei persoane se vor plăti 110 lei pe lună pentru apă caldă şi căldură, potrivit viceprimarului general Mircea Raicu.
Tot din august, plata energiei termice va fi făcută în tranşe lunare egale. Conform viceprimarului Raicu, calculul plăţii lunare se va face pe baza consumului statistic din iarna precedentă. Astfel, se va face un total de plată pentru energia termică consumată iarna precedentă, care va fi împărţit la 12 luni, pentru nu se crea vârfuri de plată iarna. "La sfârşitul unui an, putem face regularizare. Cel care consumă mai mult va plăti mai mult şi invers", spune Raicu.
"Nu sunt de acord cu ceea ce s-a întâmplat astăzi, pentru că nu aşa trebuia să se întâmple. Dacă Guvernul a redus subvenţia acordată furnizorilor, producătorilor, nu era o regulă să fie transfertă în sarcina populaţiei. Consilierii generali îşi recunosc abuzurile şi incompetenţa de până. Nu trebuiau să mărească gigacaloria, ar fi trebuit să pună RADET-ul la treabă, să producă profit. Din păcate, astăzi este începutul dezastrului în Bucureşti. Adică populaţia nu o să aibă bani să plătească, o să rămână cu datorii foarte mari, furnizorii nu vor mai încasa nici cât până acum, totul se va bloca", a declarat la Realitatea Tv, Radu Opaina, preşedintele federaţiei Asociaţiilor de Proprietari.
În expunerea de motive a hotărârii privind gigacaloria se menţionează că majorarea este necesară pentru a acoperi deficitul veniturilor anuale ale Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), iar necesarul subvenţiei municipalităţii scade de la 770 milioane lei pe an la 610 milioane lei.
Preţul de 169,88 lei este, conform documentului citat, sub cel mediu al gigacaloriei la nivel naţional, respectiv 197,69 lei (cu 14% mai mic). Cei 169,88 lei nu reprezintă preţul de producţie al gigacaloriei. Diferenţa până la acesta este acoperită de municipalitate, prin subvenţii.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, la 13 iulie, că, plata energiei termice în tranşe lunare egale va uşura efortul financiar al bucureştenilor, dar crede că persoanele cu bani mai mulţi ar trebui să plătească gigacaloria la preţul de producţie, de 320 lei.
"Am cerut ANAF lista celor care câştigă peste 2.500 lei. Acum toţi plătesc la fel gigacaloria, indiferent cât căştigă. Pentru cei care au peste 2.500 lei nu este un efort mare să plătească 320 lei gigacaloria" a spus Oprescu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M