Se numeşte Silviu Daniel Vasiliu, dar nimeni în afară de poliţişti, procurori şi judecători nu i-a spus pe numele ăsta. Părinţii şi fraţii i-au zis întotdeauna pe numele de botez, Gabi, iar în stradă toată lumea îl ştia de Giani. I-a plăcut lui numele ăsta, când a trebuit să spună străinilor cum îl cheamă. "M-au declarat Silviu şi Daniel, că aşa îi chema pe naşi, dar până la botez ai mei s-au certat cu ei şi m-au botezat Gabi, cum îl chema pe o rudă, care a vrut să-mi fie naş", îşi deapănă Giani numele din familie pentru REALITATEA.NET. Oricum, la puşcărie, unde şi-a întâlnit de-a lungul anilor mulţi prieteni, nimeni nu-l ştie altcumva. Şi a avut timp destul să şi-i vadă. E închis de peste 14 ani în penitenciare de maximă siguranţă. "Vă spun sincer că dacă eu aş face parte din comisia de eliberare condiţionată, eu nu mi-aş da drumul. Aş zice Păi,14 ani jumate ai stat ca o vită şi ai mâncat banii statului! Nu există nici un referat făcut de psihologi despre mine şi cum să-l facă dacă n-au stat de vorbă cu mine?". Ridică din umeri. Stă cuminte pe scaun, ca la şcoală, cu mîinile sub masă, şi spune mai departe.
Când a împlinit 13 ani jumate de închisoare a primit dreptul de a intra în comisia de evaluare pentru eliberare condiţionată. Răspunsul pe care care l-a primit a fost următorul: nu a făcut eforturi suficiente de integrare socio-educativă. "Am nevoie de evidenţieri. Mă rog de ei să mă bage în activităţi socio-educative şi-mi spun data viitoare, acum nu mai e loc. Şi data viitoare e la fel şi înseamnă peste 6 luni, că la noi e cu lunile şi cu anii, nu cu zilele ca afară", spune Giani. "Şi aici, unde pictez în puncte, după goblenuri, particip la terapie ocupaţională, dar asta nu se pune la Evidenţieri. Eu ca să ies din cameră, ei ca să facă zică că au făcut ceva cu mine", continuă el. E de înţeles până la urmă, spune, sunt doar doi educatori şi doi psihologi la aproape 2.000 de puşcăriaşi. "Puşcăria practic e făcută să te reabiliteze, dar nu se întâmplă aşa. Vii aici hoţ, dar om, cu sentimente, şi în cinci ani te face fiară, animal direct. Afară, te-a supărat vecinul, data viitoare îl eviţi, treci pe partea cealaltă când îl vezi. Aici n-ai unde să te duci. Vine în fiecare zi, şi aici sunt o grămadă de smardoi, îţi râde în nas, că dacă-i dai două capace mai faci doi ani. Şi tu stai şi înghiţi, înghiţi, înghiţi. Nu există altă metodă, ori taci şi înghiţi, ori iei mai mult".
Şi în nici un caz nu trebuie să te deschizi, să vorbeşti despre ce gândeşti şi ce simţi cu nimeni, spune Giani. Data viitoare te va lovi cu ce i-ai spus. I-ai spus că ai fost sărac, îţi va striga "boschetarule", i-ai spus că ţi-e dor, ţi-e milă, ţi-e frică, că te simţi vinovat, că eşti trist sau frustrat, căci toate urcă în tine până ajung la maxim şi o iau înapoi, şi toate se întorc de la ei la tine mâncare de porci aruncată cu sete peste ochi. "Aşa, uneori, îmi caut şi eu scuze că poate dacă aveam un tată mai ca lumea, poate aveam şi eu o viaţă. Dar lucrurile au fost cum au fost, ce s-a întâmplat s-a întâmplat şi n-are rost să mă gândesc aşa. Asta a fost viaţa şi ăsta am fost eu!".
Când l-a chemat mama lui să-l vadă în pat, bolnav, pe "duşmanul lui de moarte", care-l ţinuse legat cu lanţul de calorifer şi o săptamână pentru că nu pusese bibeloul în poziţia exactă la loc, după ce-l ştersese de praf, că n-o mai duce mult, din toată ura lui s-a ales praful. "Atunci l-am iertat pe tata. Mi s-a făcut milă de el când l-am văzut acolo neajutorat, făcând pe el. Nu mai putea să-mi facă nimic. El a fost foarte sadic cu noi. Avea două obsesii, una că era ţigan, şi nu vroia să accepte asta, şi una cu curăţenia". Tatăl lui şi-a cerut scuze de la el pentru ce i-a făcut, spune Giani: "Omul avea o cutie de tablă pe cheie, în care-şi ţinea secretele lui. Când am deschis-o am văzut că era plină de trimiteri la spital, la neuropsihiatrie". Pe fratele şi sora lui mai mică Giani s-a dus să-i vadă şi după ce a fugit de acasă. Îi lua de la şcoală şi-i ducea la cofetărie. Când a murit tatăl lor, au văzut că-i lăsase apartamentul fratelui său: "L-a vândut imediat şi le-am mutat pe mama şi sor-mea cu chirie. Am furat ca disperatul ca să le mobilez casa", spune Giani.
De furat, furase de la 9 ani de peste tot. Din buzunare, şi "de jos", din boxe, şi din maşini, şi când a prins o combinaţie bună, chiar maşini cu totul. Până nici asta n-a mai fost destul. "Asta e cu anturajul, e foarte uşor să intri, aproape imposibil să ieşi. Te obişnuieşti cu banii, să faci ce vrei şi vrei, ca orice om, din ce în ce mai mult. Ne specializasem în călcări la domiciliu. Adică intram peste oameni în casă, îi urmăream şi o lună, ca să nu te duci şi să răvăşeşti după banii de pâine. Le puneam cuţitul la gât, când dormeau, şi dădeau fără să zică unul nimic banii. Cum să ţipe? Unii aveau şi copii în casă, le era frică să nu se trezească", povesteşte Giani. În caz că nu era suficient de convingător cuţitul, mai aveau şi o altă metodă, de forţă majoră, la care n-au apelat decât o dată, spune el: "Dacă totuşi nu colabora din prima, scoteam ondulatorul, un ondulator din ăla vechi la care-i scosesem placa, şi-i ameninţam că li-l bag în fund".
Soţii Tacu, pe care-i călcaseră în apartamentul lor naţionalizat ce se întindea pe un etaj întreg, la Mioriţa, pe Calea Moşilor, pe 21 aprilie 1996, n-au colaborat. Au fost înjunghiaţi de prietenul lui, Leo Zanfir, iar un altul, Costel Mihale, cel care le dăduse şi pontul că au kilograme de aur şi bani, le-a scos apoi şi ochii, "să nu le rămână imaginea lor pe retină", avea să spună mai târziu, că aşa văzuse el la televizor. Mai era cu ei si iubita lui Mihale, Camelia Tepoi, si Octav Barcila. Toti aveau intre 19 si 21 de ani. "Eu stăteam cu doamna şi Leo cu domnul. După vreo cinci minute, am ieşit din cameră să văd ce face Leo. Atunci a ieşit şi Leo din camera în care îl legase pe bătrân. Avea cuţitul şi mîinile pline de sânge şi părea turbat. Când l-am întrebat ce a făcut mi-a spus că le-a făcut ce trebuia, «dacă ţinea mai mult la bani decât la viaţă». În timpul în care am intrat să văd dacă se mai poate face ceva pentru bătrân, Leo a omorât-o şi pe doamnă", povesteste Giani.
"Leo nu a fost un tip sadic şi nici nu e un tip sadic", e sigur de asta Giani. "Numai că pur şi simplu şi-a pierdut controlul. S-a enervat când a văzut că nu vroiau să spună unde au banii, ţipau în continuu, erau inconştienţi, le-a pus şi căluş la gură". Pe Leo Zanfir îl cunoscuse pe stradă, acesta ajutându-l, chiar dacă nu-l cunoştea, să scape de câţiva care vroiau să-l bată: "Era băiat amărât, gonit de familie. Când am văzut ce a făcut atunci, la Moşilor, l-am bătut de l-am făcut pătrat, dar ştiu că nu a făcut-o intenţionat. Prietena lui era însărcinată în şapte luni! Dar asta a fost, şi-a pierdut controlul. Costel a fost omorât în puşcărie, că au zis că era turnător, ştiţi, nu?". Nu poate să-l urască pe Leo, spune Giani, chiar dacă a fost cel care l-a nenorocit şi din cauza lui a luat condamnare pe viaţă: "Ar trebui să-l urăsc, dar nu pot. A fost o greşeală ce a făcut. La rândul meu, şi eu i-am dat ocazia să o facă, că l-am lăsat singur cu fiecare dintre ei".
Banii pe care-i căutau, 75.000 de dolari le promisese Cornel Mihale, nu i-au găsit, iar bijuteriile cu atât mai puţin. Aveau să le găsească mai târziu, la anchetă, poliţiştii. Ei plecaseră cu două ceasuri, câteva brăţări şi 50 de mărci, când sub podea erau 60.000 de dolari şi mult aur. Când a fost condamnat pe viaţă, Giani avea o soţie, un copil abia născut şi trăise până atunci, timp de trei ani, cea mai fericită perioadă din viaţa lui, spune el. Soţia lui a venit să-l vadă la închisoare timp doi ani şi a vrut să-l aştepte, însă el a făcut tot ce i-a stat în putinţă să o împiedice: "Nişte lucruri foarte groaznice. I-am zis că a văzut-o un vecin cu altul şi că dacă mai vine la mine o bat, chestii d-astea. A vrut să ia copilul şi mama mea nu a vrut să i-l dea. De atunci nu a mai venit la el. S-a recăsătorit, are un soţ care munceşte, are alţi doi copii...". Nu o condamnă că şi-a abandonat copilul şi nu a mai vrut să ştie de el. "Eu cred că, mamă fiind, şi primul copil din prima dragoste, a încercat să rupă tot".
De copilul lui, care are acum 15 ani, nici el nu mai ştie de doi ani nimic, de când mama lui a paralizat. Veneau amândoi în fiecare lună la el. "Eu le-am scris trei scrisori, dar n-am primit încă răspuns. Cred că au probleme cu banii, sora mea face distribuţie de presă şi le e greu să vină aici, la Giurgiu. Dacă murea vreunul sau se schimba în bine aflam", încearcă el să-şi ascundă, cu o atitudine bărbătească, emoţia. "Ştiu de Robi că mergea pe semafor şi vindea şi el ziare, făcea şi el bănuţu' lui", spune cu tandreţe-n glas Giani. " Acum că e mai mare, m-aş bucura să nu intre în vreun anturaj. Practic nici nu vreau să mă gândesc".
CITEŞTE ŞI
Povestea "taximetristului morţii": Eram curtat, nu le-am ucis pentru sex, ci pentru demnitate
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M