Deputatul Ioan Ghişe a declarat, vineri, că a fost înştiinţat de Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL că i-a fost admisă contestaţia formulată la decizia Delegaţiei Permanent de a-l exclude din PNL pe motiv că a colaborat cu Securitatea.
Ghişe a precizat că, pe 30 octombie, un complet de judecată a Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL a judecat cazul său, doi dintre membri votând în favoarea sa, în vreme ce al treilea a votat pentru menţinerea deciziei Delegaţiei Permanente. "Am fost sunat de secretara Curţii, care mi-a comunicat decizia şi mi-a promis că luni voi primi hârtia oficială", a spus el.
Deputatul a precizat că este în continuare de partea platformei Stolojan, citându-l, însă, pe Tăriceanu. "Nu s-a schimbat nimic. După cum spunea preşedintele Tăriceanu, în PNL e loc pentru toţi cei ce doresc unitatea PNL şi crearea unui partid liberal puternic, aşa cum doresc şi platformiştii", a afirmat Ghişe.
Din completul de judecată au făcut parte un membru al PNL Sector 6 şi altul al organizaţiei Dâmboviţa, în vreme ce preşedinte a aparţinut organizaţiei Iaşi. Preşedintele Curţii, Bogdan Olteanu, s-a recuzat de la judecata cazului Ghişe.
El a fost dat afară din partid printr-un vot al Delegaţiei Permanente, odată cu Mona Muscă, în luna septembrie. Ghişe susţine că a recunoscut, încă din 1992, că a semnat un angajament cu Securitatea şi că, de atunci, a fost învestit cu încrederea electoratului de două ori. Singura prevedere despre deciziile Curţii de Onoare din Statutul PNL spune că "hotărârile definitive după apel se comunică în scris părţilor interesate".
Foto NewsIn




Ghişe se întoarce în PNL
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- PNL FACE ORDINE
- ALT LIBERAL RECUNOAŞTE CĂ A COLABORAT CU SECURITATEA
- JIHAD LA LIBERALI
- Bălăceanu-Stolnici a colaborat cu Securitatea
Comentariile cititorilor
2. marius51
Sambata, 11 Noiembrie 2006 06:37
| Raspunde la comentariu
1. ile
Vineri, 10 Noiembrie 2006 18:44
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Lazăr Comănescu şi Franco Frattini au discutat despre circulaţia persoanelor în spaţiul european
Astazi, ora 00:15Miniştrii Comănescu şi Frattini au discutat, potrivit unui comunicat al MAE, despre intensificarea colaborării în domeniul circulaţiei persoanelor în spaţiul european, îndeosebi între România...

Aurelian Pavelescu acuză PD-L că a vandalizat sediul central al PNŢCD
Joi, 15 Mai 2008 23:58Vicepreşedintele ţărănist spune că aceasta este o acţiune ilegală care urmăreşte intimidarea liderilor PNŢCD. De asemenea, Aurelian Pavelescu îi cere candidatului PD-l Vasile Blaga să îşi...

V. Blaga: Actualul Executiv este unul de "blatişti"
Joi, 15 Mai 2008 19:22Blaga a invocat întâlnirea de duminică cu şeful statului, cu care, a spus el, liderii PD-L au discutat probleme legate de mersul Bucureştiului, dar şi situaţia politică. Secretarul general al ...

Miron Mitrea susţine că PD-L foloseşte DNA în lupta politică
Vineri, 16 Mai 2008 11:59Miron Mitrea, coordonatorul de campanie al Partidului Social Democrat a declarat joi la Sibiu că DNA este folosit ca un instrument politic de PD-L şi a susţinut că informaţiile apărute în...

Năstase spune că îl preţuieşte pe Iacobov şi consideră că acesta se poate implica în viaţa politică
Vineri, 16 Mai 2008 00:02"Eu îl preţuiesc pe Corneliu Iacobov. Ştiu că a fost hărţuit de-a lungul timpului, atâta timp cât RAFO nu se transforma într-o jucărie pe care oamenii liberalilor, apoi ai PD,...

Geoană spune că în PSD miroase a victorie
Miercuri, 14 Mai 2008 20:37Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că în partid "miroase a victorie" şi că, atât în ţară, cât şi la Bucureşti, social-democraţii au trecut în sondaje de pragul de 30%....


Cele mai importante stiri
Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Vineri, 16 Mai 2008 23:00Miercuri, aproape de miezul nopţii, femeile le-au chemat pe asistente pentru că una dintre colegele lor de salon se simţea foarte rău şi le-au spus că ar avea nevoie de o mască de oxigen....

Kommersant: Rusia vrea să reunifice Republica Moldova cu Transnistria
Vineri, 16 Mai 2008 21:20"Moscova pregăteşte o întâlnire Voronin-Smirnov pe teritoriul rus. În prezenţa preşedintelui şi a premierului rus, aceştia îşi vor strânge mâna şi îşi vor desemna reprezentanţii...

Curtea de Conturi: Adriean Videanu a prejudiciat bugetul Primăriei Generale
Vineri, 16 Mai 2008 23:15Potrivit raportului, primarul general a semnat un contract de cumpărare a unui teren în comuna Mihăileşti, din judeţul Giurgiu, pe care urma să fie amenajat un adăpost pentru câinii fără...

- Aproape 78.000 de morţi în Myanmar, după trecerea ciclonului Nargis
- Realitatea TV transmite ultimele informaţii din China: peste 22.000 de morţi
- Poliţişti surprinşi în ofsaid de telespectatorii Realitatea TV - Cum comentaţi ipostazele în care apar oamenii legii?
- Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie Jebel a fost împuşcat
Cele mai recente stiri
Chinezii nu au uitat să se ajute între ei după cutremurul de luni
Astazi, ora 06:13Într-un moment dramatic pentru milioane de chinezi, în care disperarea i-ar putea împinge la extrem, unii n-au uitat ce înseamnă să fi om. Cutremurul le-a distrus munca de o viaţă, dar asta nu...

Presa internaţională nu vede cu ochi buni campania agresivă din Italia
Astazi, ora 06:17Presa internaţională comentează pe larg situaţia din Italia, unde proaspătul guvern de centru-dreapta condus de Silvio Berlusconi a trecut la măsuri radicale împotriva imigranţilor ilegali....

Guvernul spaniol reproşează politica de expulzări în masă a Italiei
Astazi, ora 06:14Controverse între Roma şi Madrid pe tema imigranţilor! Noua strategie a Italiei în privinţa străinilor şi politica agresivă de expulzări propusă de Guvernul Berlusconi a fost aspru criticată...

- Andreea Marin: Cannes 2008
- Corina Creţu: Pentru combaterea sărăciei
- Cristian Teodorescu: "Să trăiască partizanii până vin americanii"
- Cristian Pătrăşcănoiu: Sorin Antohi şi Securitatea. A doua confesiune
Cele mai CITITE
- Candidaţii la Primăria Capitalei s-au confruntat la Realitatea TV (4905)
- Aurelian Pavelescu îl dă în judecată pe Traian Băsescu (2932)
- Reacţiile candidaţilor la Primăria Bucureşti în urma atacurilor lui Traian Băsescu (2422)
- Oprescu spune cu ironie că Băsescu i-a dat Bucureştiul pe mână în somn (1971)
- Ion Iliescu: Traian Băsescu a devenit un factor perturbator (1680)

Cele mai VOTATE
- SONDAJ CURS (3,72/5)
- Acum un an, cei 322 de parlamentari au votat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu (3,64/5)
- Tăriceanu a vorbit la telefon cu Frattini despre românii din Italia (3,6/5)
- V. Blaga: Actualul Executiv este unul de "blatişti" (2,48/5)
- Ion Iliescu: Traian Băsescu a devenit un factor perturbator (2/5)

Cele mai COMENTATE
- Aurelian Pavelescu îl dă în judecată pe Traian Băsescu (67)
- Candidaţii la Primăria Capitalei s-au confruntat la Realitatea TV (65)
- Geoană spune că în PSD miroase a victorie (35)
- Ion Iliescu: Traian Băsescu a devenit un factor perturbator (35)
- Aurelian Pavelescu acuză PD-L că a vandalizat sediul central al PNŢCD (33)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 28 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 6 °C | |
| Paris | 18 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 06:18
Paritate: 1 EUR = 1,5487 USD
| 1 EUR | 3,6573 RON |
| 1 USD | 2,3615 RON |
| 1 GBP | 4,603 RON |
| 1 CHF | 2,2415 RON |
| 100 HUF | 1,4706 RON |
| 100 JPY | 2,2571 RON |
| 1 BGN | 1,8699 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









