Mijlocaşul echipei Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, convocat la lotul naţional al României pentru amicalele cu Ucraina, Macedonia şi Honduras, i-a luat apărarea selecţionerului Răzvan Lucescu, după ce tot mai multe voci îl contestă ca urmare a rezultatelor foarte slabe înregistrate în 2010.
"E greu pentru Răzvan să facă un grup, când mereu lipsesc mulţi jucători. După retragerea lui Hagi, fotbalul românesc este în cădere liberă", a punctat Ghioane.
Fotbalistul legitimat la vicecampioana Ucrainei nu crede că o eventuală prezenţă a lui Mutu ar fi schimbat ceva în meciurile amicale pierdute în faţa Ucrainei (2-3) şi Macedoniei (0-1). "Mi-e greu să cred că ar fi fost altceva cu Mutu. Ne-a ajutat prea puţin în ultimii zece ani", a fost declaraţia tranşantă a lui Tibi Ghioane, care este destul de pesimist în privinţa şanselor României de a se califica la Euro 2012. În preliminariile CE din Ucraina şi Polonia, România va evolua în grupa D, alpturi de Franţa, Bosnia Herţegovina, Luxemburg, Albania şi Belarus.
Ghioane îl apără pe Răzvan şi dă în Mutu: A ajutat prea puţin naţionala în ultimii 10 ani!
După ce un ziar din Ucraina a publicat informaţia potrivit căreia selecţionerul Răzvan Lucescu ar fi declarat că Adrian Mutu nu mai are ce căuta la naţionala României pe perioada mandatului său, şi un coleg al "Briliantului" din echipa naţională, Tiberiu Ghioane, s-a ridicat şi el împotriva atacantului suspendat până în octombrie pentru dopaj.
Citeşte totul despre:
Adrian Mutu, Dinamo Kiev, echipa naţională, Răzvan Lucescu, România, Tiberiu Ghioane







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M