Din 2007, brutarii vor face duş înainte să intre în brutărie, pâinea se va vinde doar ambalată, iar brutarii cu mustaţă vor avea mari probleme.

Toate aceste reguli şi recomandări sunt enumerate în ghidul de bune practici de igienă în panificaţie. Ghidul a fost creat pentru a-i pregăti pe producătorii şi comercianţii de pâine pentru normele Uniunii Europene.

De la apariţia ghidului pâinii, primele semnale au fost că mai bine de 70% dintre firmele de profil nu se încadrează în aceste norme. Vor avea, însă, la dispoziţie 9 luni pentru a-şi pune ordine în brutării. Cu alte cuvinte, vor avea la dispoziţie acest ghid, care le traduce normele europene în panificaţie. Excesul de păr al brutarilor va fi un subiect delicat.

Normele prevăd ca magazinele unde se comercializează pâinea să nu fie mai mici de 10 metri pătraţi. În acelaşi timp, nici vânzătoarele nu vor avea o sarcină prea uşoară.

După ce aceste norme vor deveni obligatorii, pentru alinierea la standardele Uniunii Europene, producătorilor şi comercianţilor de pâine care nu se conformează li se va suspenda activitatea.