"S-a dovedit că atunci când Rulmentul nu e ajutată de arbitrii şi nu ne accidentează jucătoarele, este o echipă oarecare. Am câştigat campionatul categoric, şi Oltchim va fi cea mai puternică şi anul viitor, pentru că vom face cele mai tari transferuri. În ultimii doi ani Oltchim a obţinut rezultate unicat pentru handbalul românesc", a afirmat Gheorghe Tadici.
Gruparea Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat luni al doilea titlu consecutiv de campioană a Ligii Naţionale feminine de handbal, după ce s-a impus în faţa formaţiei Rulmentul Urban Braşov, scor 31-22 (16-10), în cadrul unui meci restant din etapa a 25-a.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat astfel cel de-al 14-lea titlu de campioană.
Gheorghe Tadici: Oltchim a câştigat campionatul categoric
Tehnicianul echipei Oltchim, Gheorghe Tadici, a declarat luni, după ce formaţia sa a cucerit al doilea titlu consecutiv de campioană, că fetele sale s-au impus categoric şi că pe viitor clubul vâlcean va efectua cele mai bune transferuri, informează NewsIn.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M