Foto: NewsIn
"Totdeauna am fost sensibil când a fost vorba de copii. Ei au mereu nevoie de suport, de cineva care să-i ajute, să le împlinească visele. Sunt onorat să vin alături de UNICEF, să susţin munca pe care o face în ţara noastră şi în toată lumea. Mă bucur că sunt alături de copii, dar şi pentru faptul că în România există o preocupare din ce în ce mai mare pentru copii. Oricât ai munci pentru copii, merită, iar când lucrezi pentru ei succesul este asigurat", a declarat Gheorghe Hagi în cadrul manifestării de decernare a respectivului titlu.

Fostul decar al naţionalei a mărturisit că nu a primit încă o misiune, aceasta urmând să fie stabilită în urma unei discuţii cu reprezentanţii UNICEF, şi a mărturisit că prima sa acţiune în calitate de Ambasador al Bunăvoinţei a fost vizitarea unei grădiniţe din Ferentari, unde există mulţi copii defavorizaţi.

Întrebat dacă reprezentanţilor organizaţiei le-a fost greu să îl convingă să accepte această postură, Hagi a replicat: "Când arăţi emblema UNICEF este foarte uşor". "În ultimul timp m-am ocupat foarte mult de copii şi poate că asta este menirea mea", a mai adăugat fostul antrenor al Stelei.

Hagi a primit titlul de ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF din partea reprezentantului organizaţiei pentru România, Edmond McLoughney, care, după ce a susţinut un discurs i-a înmânat fostului fotbalist un tricou cu însemnele UNICEF. "Am fost onorat să îl cunosc pe Gheorghe Hagi. Ştiu că el este foarte devotat ideii de a ajuta copiii şi face asta în mod constant. Hagi va mobiliza forţe, va susţine campaniile noastre şi vom încerca să strângem cât mai multe fonduri pentru copii", a declarat McLoughney.

Fostul fotbalist a primit un mesaj de bun venit din partea vedetei TV Andreea Marin Bănică, cea care a fost numită în aceeaşi postură în 2006, mesaj transmis prin intermediul reprezentantei pentru România, Codruţa Hedeşiu, care a anunţat că prezentatoarea se află în Republica Centrafricană, într-o misiune UNICEF.

În fotbalul internaţional, postura de ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF mai este deţinută de fotbalişti precum Ryan Giggs, David Beckham, Samuel Eto'o sau Francesco Totti. Pe parcursul anilor, de postura de ambasador al Bunăvoinţei s-au bucurat 260 de celebrităţi.