Andrei Gheorghe a intrat în dialog cu cei care au accesat chat-ul din site-ul Realităţii TV.
Andrei Gheorghe a răspuns întrebărilor:
Revolta din Ferentari este o tâmpenie. Dacă autoritatea cunoaşte situaţia, de ce nu intervine la timp? Ce faci ca să nu se petreacă? Într-un fel, îi invidiez pentru că se pot revolta.
Nu-mi place niciun partid, mă enervează toţi. În mintea mea, sunt liberal.
Nu vinde Vântu Realitatea. Voi nu aveţi minte. Şi dacă vinde, ce?
Nu cred că e cineva în România care să-mi stea în faţă când mă enervez, nici chiar Băsescu.
Sper ca Năstase să facă puşcărie. Eu vreau să facă toţi. Cel mai mare corupt în ţară e, în continuare, Fănel Păvălache, cel pe care l-au arestat acum câţiva ani. Să facă toţi puşcărie!
Eu sunt curios să văd ce are Iliescu în cap. Omul ăsta a fost dictatorul României timp de două, trei mandate.
Acuzaţia la Vanghelie este de agramatism. Între Geoană şi Vanghelie, îl aleg pe Vanghelie. Te gândeşti cu cine te duci la bătaie.
Tata era pilot, iar mama era fiica directorului şcolii de pilotaj.
Până în '89, am fost un colaboraţionist împuţit pentru că n-am făcut niciodată nimic de-adevăratelea. Eu am o senzaţie de jenă, mi-e ruşine de mine să recunosc că nu am fost erou.
Nu mă văd scriindu-mi autobiografie.
Nu, şcoala e o tâmpenie. Sună sinistru, dar eu din a noua, nu ştiu dacă am mai învăţat ceva.
N-am fost niciodată creaţia lui Sârbu.
Becali mă amuză. Eu sunt mai deştept, mai cool, mai onest decât Becali.
Dacă aş fi preşedinte pentru o zi, aş şuti tot şi aş fugi.
Imagineză-ţi România lăsată la marginea UE, cu hoţii ăştia. Ne-ar fura şi chiloţi de pe noi.
Aş vinde din ţară Delta ca să nu ajungă turiştii acolo.
Muzica din România: bine. Nu e un lucru uşor, trebuie să munceşti şi în muzică. Bravo manele, bravo Heaven!
Nu citesc cărţile care nu-mi plac, nu mă uit la show-urile care nu-mi plac.
Principial, nu sunt de acord cu discriminarea pozitivă, dar o accept.
Mie nu-mi plac intelectualii, mie nu-mi plac tipii care se tatuează şi ascultă hip-hop, nu-mi plac cei care-şi lasă plete şi ascultă rock, mie nu-mi plac indivizii încremeniţi în nicio formă.
Cea mai mare izbândă este că după atâţia ani, mai sunt în media. În 15 ani, am avut doar două cronici bune.
Ţi-a plăcut articolul? Gheorghe. Andrei Gheorghe. La News Chat
Marti, 14 Noiembrie 2006 15:47
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Andreea Creţulescu: "Pot să spun că l-am lansat în politică pe Varujan Vosganian"
Joi, 23 Noiembrie 2006 22:21
Comentariile cititorilor
8. MIRICA GHEORGHE-OVIDIU
Duminica, 20 Mai 2007 00:52
| Raspunde la comentariu
7. Barbu
Miercuri, 29 Noiembrie 2006 10:56
6. Lunca
Luni, 20 Noiembrie 2006 18:23


5. Lunca
Luni, 20 Noiembrie 2006 18:22
4. Oblio
Duminica, 19 Noiembrie 2006 20:40
3. Gheorghe Matei
Vineri, 17 Noiembrie 2006 12:46
2. francine
Miercuri, 15 Noiembrie 2006 17:58
1. olimpia zaharia constanta
Marti, 14 Noiembrie 2006 18:38
|
Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ceauşescu a fost un "om cinstit" şi nu a avut conturi în străinătate, susţine Parlamentul. Cum comentaţi?
Astazi, ora 14:36Plenul Parlamentului a votat astăzi raportul Comisiei de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu, ale cărui concluzii a fost că fostul şef de stat nu a depozitat bani în afara...
- NEWS ALERT: Traian Băsescu a suspendat şedinţa CSAT
- Şedinţa de Guvern a fost suspendată pentru că miniştrii nu au adus actele pentru modificarea salariilor
- Nicolae Văcăroiu este noul preşedinte al Curţii de Conturi
- Contractul colectiv de muncă al ANRE, desecretizat: şoferii instituţiei câştigă mai mult decât profesorii sau medicii
- Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare
- O femeie considerată posedată îşi caută vindecarea la moaştele Sfintei Parascheva. Atenţie, imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Inflaţia din Marea Britanie a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani, 5,2%
Astazi, ora 15:02Inflaţia din Marea Britanie a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani - 5,2%. Cifra este în concordanţă cu estimările băncii centrale, dar le depăşeşte uşor pe cele ale analiştilor. În ciuda...
- Leul s-a apreciat nesemnificativ la cursul de referinţă, până la 3,7677 lei/euro
- Suporterii de la U şi CFR au provocat incidente pe stadionul Ion Moina
- Peste 4.000 locuri de muncă sunt disponibile la Salonul carierelor de viitor, vineri şi sâmbătă
- Handbal: Rulmentul-VOC Amsterdam şi HCM Baia Mare-Milli Piyango SK, în turul 3 al Cupei EHF
- Ceauşescu a fost un "om cinstit" şi nu a avut conturi în străinătate, susţine Parlamentul. Cum comentaţi?
- Spotul "Feedback is fifty" a câştigat premiul Silver Drum la festivalul Golden Drum 2008
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 23 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 14.10 | 15.10 |
| Timişoara | 23 °C | 23 °C |
| Arad | 22 °C | 22 °C |
| Bacău | 21 °C | 19 °C |
| Braşov | 19 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 21 °C | 23 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7677 RON |
| 1 USD | 2,7572 RON |
| 1 GBP | 4,8366 RON |
| 1 CHF | 2,4337 RON |
| 100 HUF | 1,4981 RON |
| 100 JPY | 2,6959 RON |
| 1 BGN | 1,9264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










