Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat vineri pentru NewsIn că simpatia lui pentru PLD i-a adus neajunsuri lui şi primăriei, căreia premierul i-a refuzat alocarea unor fonduri aprobate de Finanţe şi Interne.
Gheorghe Ştefan a declarat că primeşte semnale cum că vor fi declanşate tot felul de diversiuni la adresa lui şi a familiei sale din cauza faptului că s-a declarat simpatizant al lui Theodor Stolojan. Edilul şef al oraşului de sub Pietricica a mai spus că nu ştie dacă va mai candida pentru un nou mandat de primar la alegerile din 2008.
"Nu am primit încă niciun semnal ca voi fi exclus din PNL, dar primesc destule semnale că se pregătesc tot felul de diversiuni la adresa mea şi a familiei mele. A început o campanie de denigrare a mea pe toate planurile. Am avut numeroase controale de la Guvern pe linie administrativă şi, probabil că vor mai veni, pentru că s-au făcut şi se vor face numeroase declaraţii care n-au nicio tangenţă cu adevărul, pentru manipularea opiniei publice. Probabil că Guvernul va defavoriza Primăria Piatra Neamţ în ceea ce priveşte alocarea fondurilor. Anul trecut, din fondul de rezervă n-am primit niciun ban. A fost o hotărâre semnată de Ministrul Administraţiei şi de Ministrul de Finanţe pentru alocarea unor fonduri de investiţii de 50 de miliarde de lei, care n-a mai fost semnată şi de domnul Tariceanu. Este normal să mă aştept la tot felul de lucruri din partea lor pentru că m-am declarat simpatizant al domnului Stolojan şi al PLD-ului. Eu zic, însă, că voi realiza orice proiect indiferent cât voi primi de la Guvern. Mă voi gândi dacă voi mai candida la alegerile din 2008. Dacă situaţia politică va fi ambiguă, trebuie să mă gândesc foarte bine. Decizia e dificilă", a declarat Gheorghe Ştefan pentru NewsIn.
Foto NewsIn
Gheorge Ştefan: A început o campanie de denigrare a mea pe toate planurile
Citeşte totul despre:
Pinalti







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M