Maria Bohmer / FOTO: london.diplo.de

Guvernul de la Berlin doreşte "contracte de integrare" pentru noii imigranţi din Germania, a anunţat luni ministrul pentru integrare, Maria Böhmer.
"Cei care vor să trăiască şi să muncească aici pentru multă vreme trebuie să spună da ţării noastre", a declarat responsabila conservatoare, pentru cotidianul regional Stuttgarter Nachrichten. "Aceasta înseamnă să stăpânească limba germană şi să aibă dispoziţia de a se implica în societate", a adăugat ea.

În acelaşi timp, contractele de integrare urmează să stabilească "ce susţinere pot aştepta" imigranţii din partea puterii locale şi "care sunt aşteptările" de la imigranţi, a mai declarat  Böhmer.  Printre valorile pe care trebuie să le respecte imigranţii, reprezentanta guvernului german a menţionat libertatea de opinie şi egalitatea între persoanele de acelaşi sex.

În plus, ea a menţionat "deficienţe majore" în privinţa cunoştinţelor de limbă şi performanţelor şcolare din "societăţile paralele" din anumite cartiere ale marilor oraşe germane.

Böhmer a explicat, de asemenea, că reuşitele populaţiei imigrante, care numără 15,1 milioane de persoane în Germania, trebuie să fie prezentate mai mult, referindu-se "la cei care termină şcoala, care învaţă, care înfiinţează companii şi cei care sunt ingineri, medici sau avocaţi".

Spre deosebire de alte ţări europene, Germania a introdus anul trecut un test de cunoştinţe despre ţară pentru persoanele care doresc să obţină naţionalitatea germană.