Germania recunoaşte cruzimea şi abuzurile din orfelinatele sale

Suma alocată de guvernul german să spele ruşinea orfelinatelor, în care au fost abuzaţi 30.000 de copii si multi alti adolescenti de către călugări sau călugăriţe, dar şi de catre institutorii din orfelinatele de stat din Germania de Vest în anii '50, '60 şi '70, pare mare: 120 de milioane de euro. De fapt, este umilitoare, spune Monika Tschapek-Gunter, preşedintele Asociaţiei Foştilor Copii din Orfelinate, care intenţioneză să conteste în justiţie suma.

"Între 1945 şi 1970, cele mai rele practici de educare naziste au continuat în aceste barăci numite orfelinate", scria Der Spiegel în 2003, publicaţia care a făcut cunoscute poveştile copiiilor chinuiţi în cămine, unde li s-a oferit adăpost şi o bătaie bună de fiecare dată când respirau greşit. "Pedeapsa standard pentru vorbitul în timpul nopţii era să stai gol pe un coridor neîncălzit până se termina o lumânare abia aprinsă. Asta însemna toată noaptea", povestea la bătrâneţe unul dintre acei copii, care nu a vrut să-şi facă public numele, într-un interviu la radio. Copiii erau puşi să sape şanţuri, să tundă iarba sau erau sub-contractaţi firmelor de construcţii.

"Eu am fost închisă singură într-o cameră pentru că am fredonat o melodie a lui Elvis. Ni se dădeau numere şi nu aveam voie să umblăm decât două câte două la biserică, la baie şi la masă", spunea Gisela Nurthen, a cărei mamă a chemat poliţia s-o interneze la 15 ani într-un cămin pentru "fete pierdute", "Surorile Caritabile", condus de călugăriţele din ordinul St Vincent de Paul, după ce s-a întors târziu noaptea de la întâlnirea cu prietenul ei. "Munceam zece ore pe zi, călcând rufe şi împachetând ceraşafuri, fără să ni se dea un ban. Când ne dezbrăcam noaptea, la culcare, călugăriţele ne fixau părţile intime şi ne cereau să li le arătăm ca să vadă daca-s bine spălate", povesteşte ea.

A încercat în urmă cu şapte ani, împreună cu alte 30 de colege de cămin să obţină de la biserică documente legate de timpul petrecut acolo, dar i s-a spus că toate au fost pierdute sau distruse: "Nu avem documente. Surorile noastre de la cămin sunt în vârstă şi vor să fie lăsate în pace. Nu vrem să le amestecăm în discuţii de această natură".

Copiii de atunci au fost încurajaţi să iasă la lumină şi să-şi spună povestea, scrie independent.co.uk, după apariţia în 2002 a filmului lui Peter Mullan, "Surorile Magdalene", despre nişte fete aşa zis pierdute ţinute într-un cămin condus de călugăriţe catolice în Irlanda, în anii '60. În 2003, jurnalistul Peter Wensiersky de la Der Spiegel începe să publice câteva din poveştile lor şi asta avea să se dovedească, spunea el, doar "vârful icebergului". Mii de alţii au păşit în faţă şi au forţat guvernul german să ia atitudine.