Dacă preşedintele George W. Bush s-ar întinde pe canapeaua unui psihanalist, orice profesionist în domeniu l-ar întreba de relaţia cu tatăl lui, George H. W. Bush. Cel de-al 41-lea preşedinte este o figură pe care fiul său, cel de-al 43-lea preşedinte, a ignorat-o, i-a căutat aprobarea sau cu care a vrut să se întreacă. Unii comentatori spun că ar fi vorba chiar de o rivalitate oedipiană între ei.
Bush sr. i-a fost în preajmă mereu, în vremurile grele. Cercul de apropiaţi ai tatălui, din perioada preşedinţiei sale, sare acum în ajutorul fiului: numirea lui Robert Gates ca secretar al Apărării este considerată semnul unei noi direcţii în războiul din Irak. Bush jr. care şi-a moştenit impetuozitatea mai degrabă de la mamă decât de la tată a încercat din răsputeri să îşi "bată" tatăl şi în politică, şi în război.
Bush sr., erou de aviaţie în al doilea război mondial, a dus America la victorie în primul război din Golf şi a eliberat Kuweitul, dar s-a eschivat când fost să meargă şi în Bagdad. Busg jr., care a stat la adăpost, acasă, în timpul războiului din Vietnam, este hotărât să facă mai mult şi mai bine.
Semnificativ este faptul că, înainte de trimiterea trupelor în Irak, în 2003, preşedintele şi-a justificat invazia spunând că este imposibil să negocieze cu Saddam, pentru că "până la urmă, el este cel care a încercat să îl omoare pe tata". Bush jr. se referea la un complot din 1993 care avea legătură cu irakienii ce voiau să ucidă familia Bush în timpul unei vizite în Kuweit.
Tot Bush jr. i-a spus odată senatorului John McCain:"Nu vreau să fiu ca tata, vreau să fiu ca Ronald Reagan".
La câteva luni de la invadarea Irakului, fiul a părut că îşi dispreţuieşte tatăl, când a spus într-un interviu:"Nu prea pierd vremea să vorbesc politică în detaliu cu el; ştie că eu sunt mult mai bine informat decât ar putea fi el".citeşte tot articolul în TIMES
Aboneaza-te la newsletter:
George W. Bush:"Nu vreau să fiu ca tata, vreau să fiu ca Ronald Reagan"
Sambata, 11 Noiembrie 2006 11:07
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Bush admite că războiul din Irak seamănă cu cel din Vietnam
Joi, 19 Octombrie 2006 08:47 - Bush recunoaşte situaţia grea din Irak
Joi, 26 Octombrie 2006 05:19 - George W. Bush, pericol mondial
Vineri, 03 Noiembrie 2006 10:04 - Rumsfeld, mâna dreaptă a lui Bush, şi-a dat demisia
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 21:32 - Bush, pe bară până în 2008
Duminica, 12 Noiembrie 2006 08:11 - Cel mai bătrân veteran american a fost medaliat
Duminica, 12 Noiembrie 2006 10:37 - Schröder: Trebuie să fim corecţi cu Rusia, nu să o arătăm cu degetul
Luni, 13 Noiembrie 2006 10:26 - SUA nu se retrag încă din Irak
Marti, 14 Noiembrie 2006 08:09 - Giuliani se pregăteşte pentru Casa Albă
Marti, 14 Noiembrie 2006 11:30 - Bush în turneu asiatic, blestemat de un indonezian
Joi, 16 Noiembrie 2006 14:31
Comentariile cititorilor
3. BARTOK BELA
Luni, 13 Noiembrie 2006 12:01
| Raspunde la comentariu
2. francine
Duminica, 12 Noiembrie 2006 19:25
1. marius51
Sambata, 11 Noiembrie 2006 11:11


Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Marian Sârbu, vicepreşedinte PSD: Nu ştiu cât costă un bilet RATB. Cum comentaţi?
Astazi, ora 16:40Politicienii Marian Sârbu, vicepreşedinte PSD, şi Cristian Buşoi, europarlamentar PNL, au fost puşi astăzi în încurcătură la emisiunea Fabrica. Ei nu au reuşit să răspundă la întrebările: cât costă un bilet de autobuz...
- Eşecul luptei anticorupţie poate amâna aderarea României la zona Schengen şi Euro
- Arestări simultane în România şi Germania în rândul membrilor unei reţele care se ocupa cu furtul de pe carduri
- Şapte judecători din Argeş au făcut plângere penală împotriva ministrului Predoiu
- O tânără de 20 ani s-a aruncat de pe bloc pentru că nu a felicitat-o nimeni de ziua ei. Cum comentaţi?
- Manifestări spectaculoase de Ziua Aviaţiei Române
- Formula 1: Hamilton a câştigat MP al Germaniei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Staţiunile din Grecia, Bulgaria sau Turcia oferă condiţii mai bune decât în România, la preţuri mai mici
Astazi, ora 22:17Civilizaţia şi curăţenia, şi mai ales calitatea serviciilor, uneori la preţuri mai mici decât în România, îi fac pe mulţi turişti români să meargă în concediu pe litoralul din Bulgaria, Grecia, Turcia, Italia, Franţa sau...
- Santander poartă negocieri pentru vânzarea diviziei de asigurări
- Zi de gafe pentru forţele internaţionale din Afganistan şi Irak
- O americancă a descoperit că are o tumoră de peste 60 de kg, după ce 20 de ani medicii i-au spus doar că e prea grasă
- Un bărbat a ajuns la spital după ce a sărit de la etajul doi al imobilului unde era sechestrat
- Capitala Chinei s-a îmbogăţit cu o serie de "minuni" arhitectonice, cu ocazia JO 2008. VEZI GALERIE FOTO
- Box: Adrian Diaconu şi-ar putea apăra titlul mondial în faţa italianului Silvio Branco
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 21.07 | 22.07 |
| Timişoara | 29 °C | 31 °C |
| Arad | 29 °C | 23 °C |
| Bacău | 33 °C | 25 °C |
| Braşov | 29 °C | 21 °C |
| Cluj Napoca | 30 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
| Europa | 21.07 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 19 °C | |
| Londra | 20 °C | |
| Madrid | 35 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 18 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5581 RON |
| 1 USD | 2,2417 RON |
| 1 GBP | 4,4736 RON |
| 1 CHF | 2,1995 RON |
| 100 HUF | 1,5524 RON |
| 100 JPY | 2,1087 RON |
| 1 BGN | 1,8192 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







