Preşedintele american, George W. Bush, şi soţia sa, Laura Bush, au aprins luminile Bradului Naţional de Crăciun, aflat în parcul Ellipse din apropierea Casei Albe. Acest eveniment a marcat începutul Sărbătorii Păcii, care va dura până la 1 ianuarie 2007.

Arborele înalt de 12,5 metri face parte din specia molidului albastru şi a fost adus cu patru săptămâni în urmă din statul Colorado. Alături de aceasta se află 56 de brazi mai mici, care reprezintă cele 50 de state, Washington D.C. şi cele cinci teritorii aflate sub control american, precum şi o butaforie care redă scena Naşterii lui Isus.

Pe scena ridicată lângă brad a fost instalat un scaun al lui Moş Crăciun, vopsită în roşu şi auriu, pe care se vor aşeza artiştii ce vor veni în următoarele săptămâni pentru concertul de sărbători.

Foto Fox News