George Bush s-a plimbat pe străzile New Yorkului şi i-a invitat pe trecători să-i dea şuturi. Iar oamenii au răspuns bucuroşi invitaţiei. Este adevărat că ţinta loviturilor nu a fost adevăratul lider de la Casa Albă, ci un controversat actor britanic, care purta o mască ce-l făcea să semene cu Bush.
Deghizat în preşedintele american, Mark McGowan a mers de-a buşilea prin selectul cartier Manhattan, din New York. Actorul purta pe şezut un afiş pe care scria, nici mai mult, nici mai puţin decât "loveşte-mă în posterior". Mai mult, Mark i-a încurajat pe new yorkezi să îi dea şuturi în locul marcat de afiş şi să îşi imagineze că se răzbună pe principalul locatar al Casei Albe.
"Am dorit să le ofer americanilor, în special new york-ezilor o experienţă purificatoare, ocazia de a-i da un şut lui George Bush. Am folosit propriul meu trup în acest scop, pentru ca totul să fie cât mai credibil şi să aibă un scop terapeutic, iar la sfârşitul zilei oamenii să poată spune că l-au lovit pe Bush", a declarat actorul britanic.
Singurele pauze pe care şi le-a permis McGowan au fost pentru a mânca şi a merge la toaletă. Locuitorii metropolei au fost bucuroşi ca, măcar imaginar, să-l pedepsească pe preşedinte cu un şut bine plasat. Numărul loviturilor pare să fi fost proporţional cu scăderea lui Bush în sondaje. Doar 37% dintre americani mai susţin politica actualului lider de la Casa Albă.
George W. Bush, pedepsit cu şuturi
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Manifestaţii anti-Bush în Guatemala
Duminica, 04 Martie 2007 11:08 - Protest anti-Bush în Columbia
Miercuri, 07 Martie 2007 14:45
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un copil de 11 ani a muşcat un pitbul de gât
Astazi, ora 00:33Este fapt cunoscut că un câine pitbul deţine una dintre cele mai violente şi puternice muşcături din rasa canină, însă nici unul dintre ei nu s-a confruntat cu ferocitate unui copil de 11 ani.
Japonezii ştiu să cânte şi în limba română, pe ritmurile Fly Project
Vineri, 25 Iulie 2008 18:49Hiturile Fly Project au ajuns până în Japonia, piesele cântate de Tudor şi Dan fiind foarte apreciate de localnici. Citeşte mai mult
Premierul a sosit din concediu la volanul unui Triumph TR250, din 1968
Astazi, ora 00:37Premierul Tăriceanu s-a întors din concediu la volanul unei maşini de colecţie. Îmbrăcat în ţinută lejeră, şeful Guvernului a venit la serviciu conducând un autoturism decapotabil cu două locuri, marca Triumph, vechi de 40...
Cele mai CITITE din Divertisment
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (5174)
- Brad Pitt şi-a pus fetiţa în pericol - VEZI FOTO (2587)
- Radu Mazăre are cont pe hi5 (1623)
- Brad Pitt îi ameninţă cu justiţia pe paparazzi pentru pozele făcute Angelinei şi copiilor (1021)
- Eva Mendes a pozat pentru o renumită firmă de lenjerie intimă-Foto (1004)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Corina şi Toni Cottura fac muzică cu tentă erotică (3,92/5)
- Eva Mendes a pozat pentru o renumită firmă de lenjerie intimă-Foto (3,68/5)
- Rolls Royce-ul lui Saddam Hussein a fost scos la vânzare pe eBay (3,64/5)
- Premierul a sosit din concediu la volanul unui Triumph TR250, din 1968 (2,88/5)
- Radu Mazăre are cont pe hi5 (2,84/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Italienii plătesc un euro pentru a vedea moartea în direct. VEZI VIDEO! (16)
- Radu Mazăre are cont pe hi5 (9)
- Premierul a sosit din concediu la volanul unui Triumph TR250, din 1968 (1)
- Corina şi Toni Cottura fac muzică cu tentă erotică (1)
- Mariajul dintre Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick se clatină (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Sindicatele franceze acuză: Sandero este de vină pentru concedierile de la Renault
Astazi, ora 03:32Vestea că Renault va concedia peste 5000 de angajaţi a pus pe jar sindicatele. Dominique Chauvin, de la unul dintre cele mai importante sindicate din Franţa, a declarat că "din cauza unor vehicule law-cost precum Sandero,...
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






