Ca şi în capitala italiană, vineri seară, câteva sute de persoane au manifestat împotriva prezenţei lui Bush în Franţa. Mobilizaţi de partidul comunist şi de extrema stângă franceză, protestatarii au strigat lozinci anti-război.

Tot vineri seară, liderul de la Casa Albă şi soţia sa Laura au participat la un dineu oferit de preşedintele francez şi de prima doamnă a Franţei, Carla Bruni Sarkozy.

Pe agenda convorbirilor Bush-Sarkozy s-au aflat probleme de actualitate precum Afganistanul, Irakul, dosarul nuclear iranian, situaţia din Orientul Mijlociu şi creşterea preţului petrolului. Şeful Executivului american a adus un elogiu Franţei, pe care a numit-o cea mai bună prietenă a Americii. El a apreciat de asemenea relaţiile privilegiate dintre Washington şi Paris, după instalarea la Elysee a lui Nicolas Sarkozy.