Nici cele mai extreme metode de geoinginerie nu vor opri creşterea nivelului mărilor din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu.
O nouă cercetare arată că peste 150 de milioane de oameni ar putea fi afectaţi de creşterea nivelului oceanelor cu 30-70 cm până la sfârşitul acestui secol.
Acest lucru va duce la inundarea zonelor joase de coastă, inclusiv unele dintre cele mai mari oraşe ale lumii.
Oamenii de ştiinţă conduşi de John Moore de la Universitatea Beijing din China, au scris că pentru a combate încălzirea globală, oamenii trebuie să se concentreze asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi să nu se bazeze pe metodele de geoinginerie.
Svetlana Jevrejeva, de la Centrul Naţional de Oceanografie din Marea Britanie spune că propunerile precum amplasarea oglinzilor în spaţiu şi sprayurile cu aerosoli în atmosferă doar ar trata simptomele, nu şi cauza, întrucât gazele cu efect de seră tot ar rămâne în atmosfera Pământului.
Echipa de cercetare a aflat că până şi cele mai extreme metode tot vor duce la creşterea severă a nivelului mărilor.
"Noi credem că cea mai potrivită variantă ar fi folosirea a trei tehnici diferite pentru managamentul ciclului de carbon", a spus dr. Jevrejeva.
Ea a explicat că aceste tehnici se bazează pe mecanisme biologice pentru a îndepărta CO2 din aer şi a-l înmagazina în biomasă sau sol.
Împăduririle vor reduce cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă, dar doar cu 45ppm (părţi pe milion), mult mai puţin decât emit oamenii.
Captarea CO2 de către bio-cărbuni va fi chiar şi mai mică, de 35ppm.
Producţia de biocombustibili va fi cea mai eficientă, iar combinarea acestor trei metode va duce la eliminarea a 250ppm de CO2 şi va limita creşterea nivelului mărilor la "doar" 20-40cm.
Geoingineria nu va putea opri creşterea nivelului mărilor
PUBLICAT
Miercuri, 25 August 2010 15:18
ACTUALIZAT
Miercuri, 25 August 2010 15:18
SURSA
REALITATEA.NET
Singurele metode eficiente ar cele naturale: împădurirea, captarea dioxidului de carbon cu bio-cărbunele şi producţia de biocombustibil.
Citeşte totul despre:
bio, biocombustibili, CO2, creşterea nivelului mărilor, dioxid de carbon, împădurire, încălzire globală, natural, schimbări climatice, studiu







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M