Geoană vrea ca noul şef DNA să fie numit după ce Senatul adoptă o nouă lege în sesiune extraordinară
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, vrea amânarea numirii unui nou şef al DNA până la sfârşitul lunii august, când Senatul ar putea adopta legea potrivit căreia înlocuitorul lui Daniel Morar să fie propus de CSM, şi nu de Ministerul Justiţiei, ca până acum, pentru a se "depolitiza actul de justiţie".
Geoană a precizat, sâmbătă, la o întâlnire cu studenţii, că este posibilă şi varianta avansată de vicepreşedintele PSD Victor Ponta, aceea a depunerii unei moţiuni simple în cazul în care nu se ajunge la adoptarea legii. El spune că Senatul s-ar putea reuni într-o sesiune parlamentară extraordinară în ultima săptămână a lunii august pentru a adopta proiectul care prevede numirea şefilor de parchete la propunerea CSM şi nu a Ministerului Justiţiei.
În condiţiile în care mandatul lui Morar expiră, iar numirea
succesorului ar trebui făcută la 15 august, Geoană consideră că o
decizie privind şeful DNA ar trebui amânată cu câteva zile până ce
Senatul adoptă legea. "Dacă ( Senatul, nr) aprobă această lege, noul
procuror de la DNA şi alţi procurori să fie desemnaţi de CSM. Nu este
Morar în sine problema, ci Morar ca personificare a politizării
justiţiei", a declarat liderul PSD.
"Raportul de ţară, indiferent cum îl comentăm, din
unghiul Guvernului, opoziţiei, preşedinţiei sau al CSM sau al
Bruxelles-ului singurul element pe care nu putem să-l negăm este
acuzaţia de politizare a justiţiei. Vina probabil este împărţită între
instituţiile mari ale statului", a spus Geoană.
De altfel, Geoană a arătat că PSD a avut curajul, pe vremea când
Cristian Diaconescu era ministru al Justiţiei, să spună că magistraţii
trebuie numiţi de CSM.
În ceea ce priveşte declaraţiile lui Victor Ponta legate de moţiunea
simplă pe care PSD ar putea-o depune împotriva ministrului Justiţiei în
cazul în care acesta îl va renumi ca procuror-şef al DNA pe Morar,
Geoană a spus că este un instrument politic ce poate fi, într-adevăr,
evocat, în cazul în care nu se ajunge la poziţia PSD în această
chestiune.
Geoană consideră că la finalul lunii august se va discuta şi problema
avizelor pentru foştii miniştri parlamentari, acest subiect nemaiputând
fi evitat.
PC a solicitat dezbaterea şi adoptarea cu celeritate, de către Senat, a
propunerii legislative aparţinând conservatorilor privind modificarea
legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel
încât înlocuitorul şefului DNA, Daniel Morar, adjuncţii săi şi şefii de
secţii să fie numiţi la propunerea CSM.
Mandatul lui Daniel Morar de procuror-şef al DNA expiră luna viitoare,
iar posibilitatea ca acesta să primească un nou mandat în fruntea DNA a
stârnit reacţii vehemente din partea partidelor politice. Liberalul
Crin Antonescu susţine că prelungirea mandatului lui Daniel Morar în
fruntea DNA ar fi o lovitură de imagine dată sieşi de Guvernul
Tăriceanu, iar deputatul PSD Victor Ponta susţine că PSD ar putea
depune o moţiune, simplă sau de cenzură, dacă actualul şef al DNA
rămâne pe funcţie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

