Ce a spus Mircea Geoană la Fox:
"Mă gândeam în timp ce ascultam veştile din Grecia, că drahma rimează cu drama, sper că nu va fi cazul pentru că va fi un dezastru pentru noi toţi, incluzând pentru ţările care nu sunt în zona euro, cum e ţara mea, România. E un lucru să fii disciplinat, să fii vigilent macro-economic şi să încerci să îndeplineşti ţintele pentru aderarea la euro şi un lucru diferit e să te alături euro. Vor mai fi ţările cu economii mai slăbite acceptate în zona euro după experienţa numită Grecia? E o întrebare. Îşi vor mai dori ţările să intre în zona euro, să constate diferenţa de competitivitate care le va zdrobi ca pe o cutie de Coca-Cola. Europa e o piaţă unică astăzi, care se mişcă destul de bine, ideea e să faci parte sau nu din rândurile ţărilor care se vor mişca înainte în termeni de super-integrare, nu e vorba doar de monedă, ci de a aparţine unui club care în cele din urmă va forma o super-puternică Uniune Europeană. Întrebarea e dacă acum e momentul să te alături zonei euro, întrebându-ne dacă suntem pregătiţi pentru asta şi care sunt consecinţele unei asemenea decizii. Nu cred că România sau alte ţări din Europa Centrală şi de Est vor deveni a doua Grecie. Venim dintr-un proces important de reforme, am învăţat lecţia, ştim ce înseamnă asta. În România oamenii sunt revoltaţi nu doar împotriva măsurilor de austeritate sau a standardelor de viaţă, ci şi împotriva puterii, a proastei guvernări, a corupţiei. Asta se întâmplă acum în România, oamenii nu s-au revoltat atunci când au fost făcute tăierile, ci totul a izbucnit în momentul în care un punct sensibil, care nu e doar economic şi social, a fost atins, ci mai degrabă moral. Iar atunci când oamenii văd că oamenii de la vârf nu fac aceleaşi sacrificii precum cei de la marginea societăţii, ei atunci oamenii sunt pe străzile Bucureştiului, în ger, în fiecare zi şi strigă nu doar contra actualei Puteri, ci împotriva întregului sistem politic. Este prea devreme să spun (dacă voi candida din nou la prezidenţiale, n.red.), sigur cineva care a candidat o dată la alegerile prezidenţiale nu renunţă niciodată la speranţă. Am fost foarte aproape, unii au spus că am câştigat, ceea ce e important e să arăţi că integritate şi profesionalismul pot fi atins în România. Iar cine a atins asta, acest minim standard, acea persoană va câştiga alegerile prezidenţiale."
Geoană, în SUA: Cine a candidat o dată la prezidenţiale nu renunţă la speranţă VIDEO
PUBLICAT
Sâmbătă, 4 Februarie 2012 10:09
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 4 Februarie 2012 10:12
SURSA
REALITATEA.NET
Fostul preşedinte al Senatului se află din nou în America, într-o vizită de lucru. După precedenta vizită, a fost exclus din PSD şi a pierdut funcţia de la Senat. Geoană a acordat din nou un interviu la Fox, ca şi data trecută.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M