Mircea Geoană propune organizarea în 2011 a unui referendum pentru modificarea Constituţiei.”Eu aş insista ca un referendum pe modificarea Constituţiei să aibă loc într-un an neelectoral. 2011 să fie un referendum pentru modificarea Constituţiei. Eu sunt adeptul unei reforme radicale a Constituţiei”, a declarat şeful Senatului, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite ale celor două camere, în care PSD şi PNL au blocat înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru revizuirea Legii Fundamentale.
"Această amânare reprezintă un gest de responsabilitate. Dacă PD-L doresc să facă din parlamentul unicameral o temă de campanie nu au decât să o facă fără noi. Într-un fel mi s-a părut o forţare convocarea Biroului Permanent reunit. Dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte să modifice Constituţia poate să o facă la iniţiativa Guvernului. Cred că aceste zile, câteva săptămâni de dezbatere vor oferi timpul pentru partidele politice. Nu suntem de acord să modificăm Constituţia şi să ne prezentăm la referendum strict pe Parlament unicameral sau bicameral. Vrem să discutăm despre ce fel de tip preşedinte are nevoie România. Nu a fost nicio discuţie exploratorie cu celelalte grupuri parlamentare până acum. Eu îi încurajez să se întâlnească cât mai rapid. Eu aş insista ca un referendum pe modificarea Constituţiei să aibă loc într-un an neelectoral. 2011 să fie un referendum pentru modificarea Constituţiei. Eu sunt adeptul unei reforme radicale a Constituţiei", a spus Geoană.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M