Mircea Geoană le transmite lui Marian Vanghelie, Victor Ponta şi Vasile Dâncu să se liniştească. Liderul PSD le-a interzis celor trei să mai facă declaraţii şi să ameninţe cu excluderea din partid, pentru că astfel de conflicte fac rău imaginii partidului. Conducerea PSD a stabilit un set de reguli stricte privind o aşa-numită disciplină comunicaţională a membrilor săi. Astfel, de acum încolo, niciun lider PSD nu mai are voie să iasă în presă fără să consulte conducerea partidului.

Noile reguli de comunicare valabile pentru liderii PSD au fost postate, luni, pe site-ul partidului, în urma deciziei luate în Biroul Permanent. O primă regulă stabileşte că numai preşedintele PSD sau purtătorul de cuvânt vor realiza comunicarea publică oficială a partidului.

Apariţiile la radio sau la televiziune ale celorlalţi lideri PSD nu pot avea loc oricum. Trebuie centralizate la purtătorul de cuvânt al partidului, iar liderii PSD trebuie să folosească, în comunicarea publică, numai acele mesaje în concordanţă cu cele primite de la purtătorul de cuvânt.

În cazul în care sunt acordate interviuri despre strategia PSD, mesajul este discutat cu Mircea Geoană.

În informarea postată pe site-ul partidului, se mai precizează că liderii care nu vor respecta noul cod de comunicare vor suporta sancţiuni potrivit statutului PSD. Apele din PSD au început să se agite după ce Marian Vanghelie a cerut, săptămâna trecută, în calitate de şef al PSD Bucureşti, excluderea din partid a vicepreşedinţilor Vasile Dâncu şi Victor Ponta.

Cei doi erau vinovaţi, în opinia lui Vanghelie, că au criticat conducerea partidului. Mircea Geoană a promis că îi va linişti pe social-democraţi "cu înţelepciunea rabinului şi fermitatea liderului".
O parte din conducerea filialei PSD Cluj a vrut să demisioneze în bloc, pentru că Geoană nu a intervenit în acest conflict. Disputa dintre Dâncu, Ponta şi Vanghelie urmează să fie tranşată la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, convocată la finele acestei luni.