Mircea Geoană a criticat şi discursul lui Victor Ponta în plen. El a calificat drept "disonanţă cognitivă" faptul că opoziţia solicită anticipate, dar "dă o ramură de măslin viitorului guvern şi spui că vii şi-i votezi legi", potrivit NewsIn.
El a criticat că opoziţia a lăsat cale liberă majorităţii să-şi voteze Guvernul. În opinia sa, Adriana Săftoiu a avut o atitudine mai onorabilă alegând să demisioneze.
În Parlament au fost prezenţi joi social-democraţii Victor Ponta, Ilie Sârbu, dar şi Mircea Duşa, iar preşedintele PSD a ţinut un discurs, în care şi-a exprimat deschiderea pentru susţinerea unor proiecte ale viitorului Guvern, în anumite condiţii pe care le-a prezentat ca fiind ale USL
Geoană, despre discursul lui Ponta: O ramură de măslin viitorului guvern
Senatorul Mircea Geoană a calificat drept "disonanţă cognitivă" raportarea opoziţiei aşa cum a reieşit din discursul lui Victor Ponta, susţinând că deşi USL cere anticipate, liderul PSD oferă "o ramură de măslin" puterii.
Citeşte totul despre:
discurs, guvern, Mihai Răzvan Ungureanu, Mircea Geoană, Opoziţie, parlament, Putere, Victor Ponta







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M