Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, luni, că Vasile Dâncu a revenit în echipa PSD şi că îşi va relua funcţia de vicepreşedinte.

Geoană a spus că revenirea lui Dâncu e un "lucru bun" şi s-a arătat convins că în zilele următoare liderul de la Cluj va face toate demersurile pentru a-şi retrage demisia pentru a fi alături de colegii săi "la masa decizională" a PSD. Dâncu a refuzat însă să spună dacă a renunţat la demisie şi a refuzat orice declaraţie către presă pe acest subiect.

Preşedintele PSD Cluj, Vasile Dâncu, a participat, luni, la şedinţa BPN a PSD, după o absenţă de jumătate de an, ce a intervenit după demisia sa din funcţia de vicepreşedinte, în luna iulie 2007.

Pe 16 iulie 2007 Dâncu a renunţat la funcţia de vicepreşedinte pentru analiză politică şi comunicare, criticându-l pe Mircea Geoană într-o scrisoare deschisă pentru modalităţile concrete prin care se realizează managementul politic al PSD şi sugerând că în partid i s-ar fi restricţionat "libertatea de gândire" şi "capacitatea de expresie a analizei critice".

Săptămâna trecută, Dâncu a fost ales preşedinte al organizaţiei de Cluj, prilej cu care Mircea Geoană l-a invitat să-şi reia funcţia de vicepreşedinte câştigată în congres.

Sursa: NewsIn