Organizaţiile PSD din cele şese sectoare ale Capitalei vor avea propriile delegaţii la Congresul din 20 februarie. "Din punctul de vedere al normei, există un lucru care s-a modificat în statutul aprobat în 2006. Bucureştiul, care până atunci era o singură organizaţie, a fost asimilat cu şase organizaţii judeţene conform celor şase sectoare. De aceea Bucureştiul reprezintă şase organizaţii judeţene care au avut perfomanţa de la prezidenţiale să câştigăm în patru sectoare. Se va aplica aceeaşi normă. Dacă există vreo contestare, secretarul general va putea să dea anumite clarificări", a declarat Geoană.
Potrivit lui Geoană, la Congres vor fi peste 1.700 de delegaţi din toate filialele din ţară şi a subliniat că există o constrângere statutară în care membrii Consiliul Naţional actual sunt de drept delegaţi.
"Există un minimum de delegaţi din toate judeţele României la care se adaugă, în anumite proporţii, coeficienţi de suplimentare în funcţie de câteva criterii precum perfomanţa electorală, activitate politică sau de dimensiunea organizaţiei", a mai spus şeful PSD, adăugând că perfomanţa electorală este cea mai importantă.
Preşedintele PSD a subliniat că organizarea unui Congres rapid este cea mai bună soluţie pentru tranşarea lucrurilor în partid printr-o metodă democratică.
"Oricum, cine are un plan să plece din partid, se va folosi de acest Congres ca un pretext pentru o eventuală plecare. Deci nu are de-a face cu cine conduce, cu ideea că va fi o echipă aleasă în Congres sau în Consiliul Naţional", a explicat Geoană.
Liderul social-democraţilor a criticat demersul contracandidatului său la şefia partidului, Adrian Năstase, de a trimite chestionare în teritoriu în care ar fi cerut opinia membrilor legat de organizarea Congresului.
"Eu cred că este un exerciţiu penibil pentru că niciodată în viaţa unui partid serios nu s-a procedat la un chestionar adresat membrilor după ce s-a consumat Consiliul Naţional. Acesta a fost organizat de domnul Năstase, unde s-au luat nişte decizii, de aceea cred că este de-a dreptul hilar să faci un chestionar de opinii să întrebi unde să faci Congresul", a încheiat Geoană.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M