Geoană: PD-L şi PRM se tem de votul uninominal
Mircea Geoană, a declarat vineri în cadrul Forumului Educaţiei de la Iaşi că PRM şi PD-L se tem de votul uninominal pentru că nu au oameni sau forţa politică să câştige în acest mod alegerile.
Mircea Geoană: Asistăm la un complot între PD-L şi PRM
"Teamă îmi este că există un complot între PRM şi PD-L şi că aceste partide încearcă omorârea votului uninominal. Este clar că în această toamnă, PRM nu va mai reuşi să intre în Parlament, iar PD-L nu are oameni compatibili cu acest vot", a declarat Mircea Geoană.
Într-o intervenţie telefonică, Emil Boc îl acuză pe Mircea Geoană de diversiune politică.
"Afirmaţiile lui Geoană nu sunt decât o diversiune politică, pentru că adevărul e cu totul altul. Să nu uităm că PSD, în complicitate cu PNL şi-au trasat colegiile uninominale aşa că asistăm la o diversiune ordinară în care hoţul strigă hoţul", a încheiat Emil Boc.
Liderul PRM a precizat că joi a fost depusă o cerere în acest sens la Curtea de Apel, solicitare motivată de faptul că Guvernul a început demersurile pentru organizarea alegerilor, înainte de o decizie a instanţei privind legalitatea hotărârii de guvern privind colegiile uninominale.
"PRM solicită prin demersul său la Curtea de Apel suspendarea procesului electoral nelegal", a afirmat Lucian Bolcaş.
PRM solicită Curţii de Apel suspendarea oricăror forme de executare a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea primei delimitări a colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Partidul condus de Corneliu Vadim Tudor îşi motivează demersul prin nerespectarea principiului conform căruia delimitarea colegiilor se face în conformitate cu hotărârile comisiei parlamentare speciale. PRM afirmă că Executivul nu a răspuns plângerii prealabil adresate şi "în mod evident, prin întârzierea răspunsului doreşte să împiedice aplicarea legii privind alegerile".
PRM a înaintat Guvernului, pe 15 august, o plângere prealabilă privind hotărârea de delimitare a colegiilor uninominale. Lucian Bolcaş a declarat că PRM va depune în contencios administrativ acţiunea principală de anulare a hotărârii de Guvern, după expirarea celor 30 de zile în care Executivul răspunde sau nu plângerii prealabile. "Pentru noi este un act juridic, dar şi politic în acelaşi sens", a mai declarat deputatul PRM.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

