Ana Ecaterina şi Maria Nectaria s-au născut în urmă cu mai puţin de o săptămână şi au provocat un mic scandal în sânul bisericii. Stareţa de la Mănăstirea Tăriceni a fost exclusă din viaţa monahală.
Epsicopia Sloboziei şi Călăraşilor o va ajuta pe fosta stareţă de la Tăriceni să se integreze în lume, chiar dacă pentru păcatul ei a fost exclusă din viaţa monahală, întrucât aceasta "nu şi-a pierdut definitiv sufletul" şi nu şi-a ucis pruncii, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, PS Vincenţiu.
"Stareţa de la Tăriceni nu mai poate reveni la viaţa monahală, întrucât a încălcat deja făgăduinţa de a-şi petrece viaţa în înfrânare, în sărăcie de bunăvoie şi ascultare. Dar, pe de altă parte, ne bucurăm pentru că nu şi-a pierdut definitiv sufletul şi nu şi-a ucis copiii. Ea are obligaţia morală de a-şi creşte pruncii, iar noi o vom ajuta să se integreze în lume. Acum este o mamă care are doi copii şi aceasta este grija ei", a adăugat PS Vincenţiu, episopul Sloboziei şi Călăraşilor.
Stareţa de la mănăstirea Tăriceni din judeţul Călăraşi, în vârstă de 40 de ani, a născut duminică două fetiţe la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Bucureşti.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M