Gelu Voican Voiculescu s-a prezentat, joi, la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

În acest dosar, fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanităţii, subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi distrugere. În dosar mai sunt învinuiţi Virgil Măgureanu - primul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi fostul premier Petre Roman.

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a fost audiat ca martor în acest caz. Mai mulţi dintre cei vizaţi de anchetă l-au acuzat pe Cozma că ar fi dat declaraţii ce au permis învinuirea unor personalităţi precum Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu sau Gelu Voican Voiculescu. După una dintre audieri, Cozma a declarat la ieşirea din Parchet că fostul preşedinte Iliescu este vinovat de cele întâmplate în 13-15 iunie 1990 şi a ameninţat că va face dezvăluiri.

Dosarul Mineriadei din iunie 1990, aflat la Secţia Parchetelor Militare, ca şi alte dosare în care sunt implicaţi atât militari, cât şi civili, cum este cel al Revoluţiei, urmează să fie repartizat unor procurori civili după ce Curtea Constituţională a decis, în 20 iunie, că dosarele de acest fel nu mai pot fi instrumentate de procurorii militari.